Trump a câștigat bătălia cu Biden. Detașat!
Alegătorii înregistraţi care au urmărit dezbaterea de joi dintre preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump spun, în proporţie de 67% la 33%, că Trump a avut o performanţă mai bună, iar unii democraţi sunt atât de disperaţi de prestaţia slabă a preşedintelui, încât se întreabă în privat dacă el ar trebui să mai rămână candidatul partidului la Casa Albă, relatează CNN.
Înainte de dezbatere, aceiaşi alegători declarau, în proporţie de 55% la 45%, că se aşteaptă ca Trump să aibă o prestaţie mai bună decât Biden, menţionează CNN.
Rezultatele sondajului reflectă opiniile despre dezbatere doar în rândul alegătorilor care au urmărit dezbaterea şi nu sunt reprezentative pentru opiniile tuturor alegătorilor - din punct de vedere demografic, al preferinţelor lor politice sau al nivelului de atenţie pe care îl acordă politicii, atrage atenţia CNN.
Cu toate acestea, rezultatele reprezintă o schimbare faţă de 2020, când Biden a fost considerat de observatorii dezbaterilor ca fiind mai performant decât Trump în dezbaterile lor prezidenţiale.
O majoritate de 57% dintre cei care au urmărit dezbaterea de joi seară au declarat că nu au încredere reală în capacitatea lui Biden de a conduce ţara, iar 44% că nu au încredere reală în capacitatea lui Trump de a face acest lucru. Aceste cifre sunt practic neschimbate faţă de sondajul efectuat înainte de dezbatere, în care 55% dintre aceşti alegători au declarat că nu au încredere în Biden, iar 47% că nu au încredere în Trump.
Niciunul dintre candidaţi nu are un scor foarte bun la acest indicator, dar în timp ce doar 36% dintre cei care au urmărit dezbaterea spun acum că au multă încredere în capacitatea lui Trump de a conduce ţara, doar 14% spun acelaşi lucru despre Biden.
Sondajul CNN a fost realizat prin SMS pe un eşantion de 565 de alegători americani înregistraţi care au declarat că au urmărit dezbaterea de joi, iar rezultatele sondajului sunt reprezentative doar pentru opiniile celor care au urmărit dezbaterea. Respondenţii au fost recrutaţi să participe înainte de dezbatere şi au fost selectaţi prin intermediul unui sondaj realizat pe membrii SSRS Opinion Panel, un panel reprezentativ la nivel naţional recrutat prin tehnici de eşantionare bazate pe probabilitate.
Rezultatele pentru întregul eşantion de spectatori ai dezbaterii au o marjă de eroare de eşantionare de plus sau minus 5,5 puncte procentuale, menţionează CNN.