Trei luni fără permis. Ce viteză avea!
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au oprit joi în trafic un tânăr de 29 de ani, din orașul Rovinari, care a fost înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Vârț, cu o viteză de 208 km/h, unde limita maximă de viteză este de 70 km/h.
Polițiștii au luat măsura suspendării dreptului de a conduce, al acestuia, pe o perioadă de trei luni și i-au aplicat o sancțiune contravențională de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, transmite IPJ Gorj.