Trei gorjeni și-au propus să cucerească cei mai înalți 7 munți. Cum a fost pe Elbrus!
Andrei, Corina și Ovidiu, trei tineri din Târgu Jiu, dar care acum locuiesc în București sau în afara țării, cum este cazul lui Ovidiu, au decis să își încerce limitele și să ajungă împreună pe 7 vârfuri din cele 4 puncte cardinale!
Primul munte pe listă a fost Elbrus, cu o înățime de 5642 de metri. Chiar dacă Ovidiu și Corina nu au mai ajuns în vârf, obiectivul echipei Corobea a fost atins. Andrei, Ovidiu și Corina au în plan să urce pe cei șapte cei mai înalți munți de pe cele 7 continente, Seven Summits, iar pentru ei este important ca măcar un membru al echipei să reușească. Andrei Corobea a reușit să ajungă în vârf pe 2 august, astfel că echipa și-a îndeplinit primul obiectiv. Elbrus, checked. Urmează Kilimanjaro, pe care vor să-l escaladeze la anul.
Andrei, Ovidiu și Corina vor să ajungă în următorii ani pe Kilimanjaro – 5.895 m – Africa, Vinson – 4.892 m – Antarctica, Puncak Jaya – 4.884 m – Australia, Denali – 6.190 m - America de Nord, Acongaua – 6.962 m- America de Sud si Everest – 8.848 – acoperișul lumii. Andrei are 33 de ani, lucreză în top management într-o companie din București, iar anul acesta el este în “CATALOGUL 100 TINERI MANAGERI DE TOP – ediţia 2019”. Ovidiu Corobea este specializat în economie în Danemarca și a urmat cursuri postuniversitare în Brazilia. Corina Corobea este avocat de profesie.
Elbrus are o înălțime de 5.642 de metri, însă se poate ajunge până aproape de vârf cu diverse mașini (snowmobil, ratract). Astfel, posibilitatea să ajungi în vârf pentru un selfie este mare, însă Andrei, Corina și Ovidiu au urcat la pas. Pe la 4.200 de metri au început problemele legate de altitudine și lipsa tot mai redusă de oxigen. De fapt, chiar altitudinea a obligat-o pe Corina să se întoarcă atunci când ajunsese la 4800 de metri. Ea a început să aibă stări de vomă, amețeală și friguri.
Ovidiu a depășit Mont Blanc
Ovidiu, deși mai experimentat, pentru că escaladase Mont Blanc, a ajuns până la 5.100, dar de acolo s-a întors. Nu mai avea energie.
Totul a pronit chiar de la aventura lui Ovidiu pe Mont Blanc. El le-a povestit încântat de ce trăiese acolo, astfel că s-au hotărât să se pregătească pentru cucerirea celor 7 cele mai înalte vârfuri. Pregătirea a durat mai bine de un an, au căutat sponspori, și-au luat echipament și au pleacat.
“Am plecat duminică, 28 iulie, și ne-am întos luni, 5 august. Vârful a fost atins pe 2 august. Am plecat pe traseu la 12.30 noaptea, la ora 9.45 am ajuns pe vârf și în jurul orei 14.00 ne-am întors la refugiu. Până la 3.800 se urca cu telecabina cu tot cu bagaj. Am urcat la pas pana la 4.200 în prima zi de aclimatizare, ne-am cazat la refugiul Priut, iar de la 4.200 m am făcut o zi de aclimatizare până la 4.500-4.600, ne-am întors, iar următoarea zi am plecat pe traseu. Au fost două zile de aclimatizare, destul de puțin, dar astea au fost condițiile. Am avut un ghid local în ziua de vârf. După 4.800 m, au început să apară problemele de aclimatizare și dozare a efortului. Epuizarea începea să își spună cuvântul. Lipsa acută de oxigen devenea critică, iar orice efort de a continua părea imposibil”, a povestit Andrei. La 4.800, Corina, soția lui Andrei, s-a oprit. Altitudinea îi dădea amețeli și stări de vomă. Ea s-a întors la refugiu cu un ratract.
Dezbateri cu ghidul rus la 5.100 de metri
Cei doi frați, Andrei și Ovidiu, au plecat mai departe cu un ghid rus. Până la 5.100 metri. „Eram la 5.100 m altitudine, mult peste Mont Blanc. Ovidiu a zis: eu nu mai pot... pot să mai urc 100-200 de metri cu voi, dar nu mai pot să cobor, dar mi-aș dori ca Andrei să continue. Dacă nu insista el, ghidul nu era de acord. Și-a dat ochelarii jos, îi arăta că nu are o problemă cu altitudinea, nu are ochii dilatați, reușește să se întoarcă, doar că nu mai avea energie. Dar ghidul era într-o postură dificilă pentru că eu aveam nevoie de el să urc, iar Ovidiu avea nevoie de el să coboare. Devenise o luptă între siguranță și reușită, forțând limitele la extrem. Ovidiu insista ca ghidul să meargă cu mine pe vârf să-mi duc visul la îndeplinire, dar ghidul nu voia să riște să-l lase pe Ovidiu să se întoarcă singur. Șansa a facut ca un ghid, tot rus, să se întoarcă de pe vârf cu o altă persoană care renunțase, luându-l și pe Ovidiu cu ei. Am avut câteva momente de lacrimi, dar am plecat mai departe și m-au ambiționat foarte mult aceste evenimente. Este greu să exprim ceea ce am trăit”, spune Andrei.
Acum, cei trei se pregătesc pentru următoarea aventură. Vor să urce pe Kilimajaro la anul. “Va urma o perioadă de pregătire fizică dedicată pentru a ne mări capacitatea la efort. Obiectivul nostru este ca cel putin un membru al echipei să ajungă mereu la fiecare din cele 6 destinații rămase, următoarea pe listă fiind Kilimanjaro și, ce e cel mai important, să fim în siguranță, să ne întoarcem la cei care ne așteaptă acasă. Pot spune că după ce ne-am întors am văzut lucrurile mai așezate, ne-am găsit un echilbru, un confort. Vedem lucrurile cu mai multă maturitate. Când te afli intr-o constantă luptă de supraviețuire fiind singurul care te poate ajuta și reusești, faptul că ai un deadline în business nu te mai consumă în aceeași măsură”. (M.B.)