Trei foști angajați ai CEO s-au ales cu pensiile anulate
După nouă luni în care au primit pensie în baza Legii 197, trei foști angajați ai Complexului Energetic Oltenia s-au trezit că le-au fost anulate deciziile de pensionare și că mai trebuie să dea și banii înapoi. Decizia i-a revoltat pe oameni și s-au îndreptat în instanță împotriva Casei de Pensii Gorj.
Procesul însă este tărăgănat și următorul termen îl au abia în octombrie.
Constantin Crețan, cel care i-a ajutat pe cei trei oameni cu avocați ca să poată deschide acțiunea în instanță, a declarat că situația e una ieșită din comun pentru că oamenii au ieșit la pensie cu dosarul completat inclusiv cu adeverință de la CEO cum că au lucrat în condiții speciale. Și au lucrat. Numai că după ce s-au pensionat, un coleg ar fi făcut sesizare la Casa de Pensii și în baza acesteia și a unei adrese transmise de Termocentrala Rovinari în care scrie că aceștia nu au lucrat în condiții speciale și că au fost pompieri, oamenii au rămas fără pensie.
Unul dintre ei a reușit să se reangajeze, dar pentru o perioadă limitată. Ceilalți doi sunt acasă și nu primesc nici pensie și nici salariu.
“Doar unul s-a dus la lucru ca nou angajat pe perioadă determinată. Având în vedere caracterul social, problemele deosebite, faptul că oamenii nu au din ce trăi, nici salariat, nici pensionar, am cerut să se judece mai repede această speță, dar instanța de la Târgu Jiu nu a acceptat judecarea mai devreme și termenul e în octombrie. Până atunci, acești oameni rămân și fără pensie și fără salariu”, a declarat sindicalistul Constantin Crețan, la Radio Infinit.