Transfăgărășanul va fi închis pentru filmări: restricții de circulație
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că celebrul drum montan Transfăgărășan va fi închis temporar în zilele de miercuri și joi, în intervalul orar 7.30 – 15.30.
Restricțiile de circulație vor fi aplicate pe segmentul dintre Cabana Capra și Bâlea Lac, fiind impuse pentru realizarea unor filmări. CNAIR informează că intervalele de filmare vor avea o durată de până la 15 minute, urmate de pauze de cel puțin 20 de minute, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către autovehiculele aflate în trafic.
Pentru informații suplimentare și actualizări, șoferii sunt încurajați să consulte site-ul oficial al CNAIR și canalele de social media ale companiei.