Trafic de cannabis și cocaină în Gorj. Patru bărbați, în arest!

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 43 de ani, din județul Timiș, bănuiți de trafic de droguri de risc, au fost reținuți pentru 24 de ore, în Gorj, în urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj.

La data de 9 iunie, polițiști din cadrul S.C.C.O. Gorj și B.C.C.O. Timișoara,  împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au prins în flagrant delict, în municipiul Timișoara, trei tineri, în momentul în care ar fi efectuat operațiuni cu droguri de risc.

Acțiunea a fost desfășurată în cadrul unui dosar penal, privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri și trafic de droguri.

Astfel, au fost ridicate 1.505 grame de cannabis, 7,60 grame de cocaină și două pistoale tip air-soft, cu încărcător.

Totodată, în aceeași zi, au fost efectuate cinci percheziții domiciliare, în municipiul Târgu Jiu, orașul Rovinari și municipiul Timișoara, în urma cărora au fost ridicate 1.223 grame de cannabis, două cântare electronice de precizie, 16 comprimate ce conțin substanță activă încadrată în categoria drogurilor de mare risc de 150 mg, cinci telefoane mobile, 21.900 de lei și 500 de euro.

La data de 10 iunie, bărbații au fost reținuți și introduși în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, iar, ulterior, au fost prezentați Tribunalului Gorj, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a transmis IPJ Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 12,884

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: