Primar acuzat că a violat o copilă de 12 ani. La 13 ani era mamă!
Primarul comunei ilfovene Ştefăneştii de Jos, Ştefan Ionel Robert (PNL), a fost ridicat de anchetatori și dus la audieri alături de alte patru persoane într-un dosar privind infracțiuni de viol, act sexual cu un minor și șantaj. Conform procurorilor, victima este o fată de 15 ani, cu care patru din cele cinci persoane - inclusiv primarul - ar fi întreținut relații sexuale încă de când aceasta avea 12 ani, iar la 13 ani fata a născut.
În acest caz, polițiștii au făcut joi mai multe percheziții în comuna Ștefăneștii de Jos (Ilfov), inclusiv la Primăria localității și la locuința primarului PNL Ștefan Ionel Robert, aflat la al doilea mandat.
Ancheta în acest dosar este coordonată de către Parchetul Judecătoriei Buftea, iar cele cinci persoane vizate, între care și primarul Ștefan Ionel Robert, sunt cercetați pentru infracțiunile de viol, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor și șantaj.
Prim-procurorul adjunct al Parchetul Judecătoriei Buftea, Marius Romaș, a declarat pentru HotNews.ro că toate cele cinci persoane au fost duse la audieri. Patru dintre ele, între care și primarul, sunt vizate de acuzații privind viața sexuală (viol sau agresiune sexuală), iar cea de a cincea persoană este acuzată de șantaj și influențarea declarațiilor.
Procurorul a precizat că faptele au avut loc în perioada 2017-2018 și ar fi început când victima avea 12 ani. Cele patru persoane, între care și primarul, sunt acuzate că au întreținut relații sexuale cu fata, care a rămas însărcinată și a născut când avea vârsta de 13 ani, a afirmat procurorul. Acum, victima are 15 ani.
Ștefan Ionel Robert este primar PNL al localității Ștefăneștii de Jos din anul 2016. La alegerile din 2020, el a câștigat un nou mandat.