Gorjean extrădat. O poveste cu sclavi și prostituate!

Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, va fi extrădat în Portugalia. El este acuzat de trafic de persoane și de participare într-o grupare criminală. Victime i-au căzut mai mulți români și bulgari care visau la un trai mai bun peste hotare. În vreme ce bărbații au ajuns sclavi în fermele agricole, fetele erau obligate să se prostitueze la colț de stradă. Târgujianul era om de încredere în gruparea condusă de alți proxeneți români.

Costel Marin și-a dat acordul pentru a fi extrădat în Portugalia. Autoritățile judiciare de la Lisabona au emis un mandat european de arestare pe numele bărbatului din Târgu Jiu.

Potrivit documentului, bărbatul este acuzat „de comiterea a 36 infracțiuni de participare la o organizație criminală și trafic de persoane”, pedeapsa maximă prevăzută de legea portugheză fiind de 25 ani de închisoare.

Din descrierea faptelor rezultă că, începând cu luna septembrie 2014, împreună cu alte persoane, Costel Marin a constituit o grupare cu scopul de a recruta, transporta, caza și mai apoi livra persoane de cetățenie română și bulgară, pe teritoriul portughez, în vederea exploatării și a obținerii de câștiguri financiare.

Bărbatul a reușit să păcălească mai mulți români cărora le-a plătit transportul până în țara vinului de Porto și le-a oferit cazare în diverse localități.

Iar grupul era bine organizat. Unii se ocupau de femeile care erau obligate să se prostitueze la marginea străzii. Încasau banii și, la nevoie, aplicau și „corecții” fizice, pentru a le forța pe femei să desfășoare astfel de activități.

Alții se ocupau cu plasarea și controlarea de persoane în diverse ferme. Organizația primea banii plătiți de exploatațiile agricole direct într-un cont.

„La un al treilea nivel se aflau diferite persoane care controlau cetățenii străini care veneau să muncească, dar nu prin intermediul rețelei, precum și persoanele care deja lucrau acolo prin intermediul lor, atât în exploatații agricole, cât și practicând prostituția, ocupându-se de asemenea de încasările respectivelor «comisioane»”, se mai arată în mandatul de arestare.

Majoritatea muncitorilor românilor locuiau la aceeași adresă cu interlopii, „într-o atmosferă de teamă și de control absolut și permanent”.

„Acest grup de indivizi recurgea la amenințări fizice și psihice, atât împotriva muncitorilor ce se aflau în Portugalia, precum și a membrilor familiilor lor din România, cei dintâi trăind în mod permanent într-o atmosferă de teamă si teroare, în altfel de condiții decât cele promise în țara de origine și care, după ce au ajuns în Portugalia, s-au văzut confruntați cu o altă situație care nu era aceea pe care o așteptau, transformându-se rapid în sclavi ai unei organizații pentru care nu contau mijloacele pentru a-și atinge scopurile”, mai spun autoritățile portugheze.

Mai mult, românii care veneau să muncească în Portugalia, fără nicio intermediere sau intervenție a rețelei, erau abordați de interlopi și siliți să le plătească un fel de comision sau „taxă de acceptare” în Portugalia.

În alte cazuri, pentru românii care ajungeau aici, dar nu prin intermediul organizației, „comisioanele” erau și sub altă formă. Interlopii aranjau o situație conflictuală și după aceea le pretindeau bani pentru violențele fizice sau verbale produse, folosind amenințări fie telefonice, fie la fața locului, spunându-le că dacă nu le va fi plătită suma pretinsă vor fi omorâți.

„Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 12.03.2021 de către autorităţile judiciare din Portugalia pe numele persoanei solicitate Marin Costel. Ia act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată. Dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21.05.2021 până la data de 19.06.2021, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. Definitivă”, a decis, luna trecută, Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 8,694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: