Toni Greblă, la Festivalul Toamnei

Fostul prefect și senator de Gorj, Toni Greblă, actualmente judecător la Curtea Constituțională a României, a participat ieri la manifestările din Piața Centrală a Târgu Jiului dedicate Zilei Recoltei. Festivalul Toamnei, așa cum a fost rebotezată manifestarea respectivă, l-a adus prin piață pe Greblă ca în fiecare an, acesta spunând că să bucură când vede că tradiția sărbătorii este păstrată, după Revoluție el fiind primul demnitar al județului care a insistat în organizarea acesteia.

„În 1990, adică imediat atunci după Revoluție, am avut controverse pentru a organiza din nou această sărbătoare, considerându-se că e de origine comunistă și că nu trebuie să mai facem nimic din ceea ce era înainte. Am insistat la vremea acea să facem o manifestare prin care să îi sărbătorim pe cei care muncesc pământul, a fost greu să-i convin pe unii să accepte ideea, dar, acum, după atâta timp, constat cu bucurie că lumea e interesată de această manifestare și găsesc bine venită fiecare ediție care e organizată”, a spus Greblă.

La sărbătoarea de ieri primarul Florin Cârciumaru, președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu, și prefectul Alin Văcaru, au făcut un tur al Pieței Centrale, după care au urcat pe scena amenajată aici și le-au adresat câteva cuvinte participanților, edilul municipiului neuitând să menționeze că multe dintre realizările existente la Târgu Jiu sunt datorate deputatului Victor Ponta.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: