Termen pentru deblocarea excavatoarelor

Demisia ministrului Mediului, Doina Pană, creează o problemă în plus Complexului Energetic Oltenia, care trebuie să reia o serie de demersuri pentru obţinerea aprobărilor în vederea unor defrişări care să permită extinderea carierelor Jilţ şi Roşia. Obţinerea autorizaţiilor pentru defrişare este foarte greoaie, dar fără noi fronturi de lucru, complexul va putea cu greu produce 22,5 milioane de tone de cărbune. „Am discutat cu parlamentarii să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei. Este vorba de necesitatea acestor exproprieri. Pe terenurile unde vrem să ne extindem se află păduri. E nevoie de o modificare de legislaţie pentru a putea să extindem fronturile de lucru. Dacă nu se va reuşi, va fi foarte grav pentru carierele din zonă, care asigură o mare parte a cărbunelui pentru termocentralele din Gorj şi din Dolj. Ne-am propus să rezolvăm această problemă până cel târziu pe 1 aprilie, la începutul primăverii, astfel încât să se extindă fronturile de lucru. Avem la ora actuală opt excavatoare blocate din cauza acestei situaţii“, a declarat Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia. (A.A.)

Vizualizări: 1,805

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: