Telenovelă de corupţie intre Titina Pitropu şi Vili Pasăre

Cam o jumătate de an a trecut de când cei doi protagonişti din titlul acestui material au fost daţi uitării. Procesul de la Târgu Jiu care părea că se încheiase cu bine pentru edilul din Dragoteşti nu a reprezentat decât preambulul pentru o vară liniştită, pentru că judecata s-a reluat din toamnă la Craiova, fără ca denunţătoarea Titina Pitropu să afle acest lucru până ieri. Şi, astfel, avem continuarea unei telenovele de succes…

Denunţătoarea liderului PNG Gorj, Titina Pitropu, a aflat de abia ieri că procesul în care politicianul este judecat pentru fapte de corupţie s-a reluat de o jumătate de an la Curtea de Apel Craiova. Ea l-a acuzat pe Vili Pasăre, primar în comuna Dragoteşti, că i-a pretins bani pentru a-i facilita activitatea la depozitele de fier vechi pe care le avea în localitatea respectivă în cursul anului 2006. Pitropu s-a prezentat ieri în faţa completului de judecători de la Curtea de Apel Craiova, fiind întrebată de ce nu s-a prezentat şi la celelalte termene care au existat începând cu luna septembrie a anului trecut. Denunţătoarea spune că de abia acum a primit prima citaţie şi, în consecinţă, de abia acum a aflat despre recursul înaintat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Ea afirmă că judecătorii i-au solicitat deja documente suplimentare despre furturile de fier vechi pe care susţine că le avea la depozitele sale de la Dragoteşti, Pitropu afirmând de mai multe ori că plângerile sale au fost „pierdute” de poliţiştii care trebuiau să se ocupe de soluţionarea acestora.

Titina uitase de povestea cu Vili

„Lăsasem moartă toată treaba asta, şi uitasem de Vili şi de sentinţa de la Târgu Jiu. Mă împăcasem cu ideea, ce mai, dar acum sper din nou că poate în ţara asta mi se face şi mie dreptate. Acum am fost însă întrebată de ce nu m-am prezentat atâtea luni la proces şi normal că i-am spus preşedintelui de complet pentru că nu am ştiut de proces şi că nu am fost citată. Mă şi întreb unde or fi ajuns citaţiile, dacă dumnealui spunea ieri că am fost citată- Oricum, la Craiova mi-au cerut acum documente pentru a proba acuzaţiile mele de dispariţia de fier vechi din depozitele pe care le-am avut la Dragoteşti. Nici nu-şi imaginează câte documente am în acest sens, documente care la Poliţia locală sau la Parchetul Motru nu au contat pentru că nu s-a întâmplat nimic. Nu ştiu de ce, dar chiar cred că acum se va face cu adevărat dreptate. Mi-au dispărut odată, la un transport, 10 tone de fier vechi, iar banii bănuiţi la cine au ajuns. Aştept următoarele termene, o să mă prezint la fiecare dintre ele, aşa cum am făcut şi la Târgu Jiu şi sper că, în cele din urmă, judecătorii vor afla adevărul acela pe care eu îl ştiu de ani de zile şi care până acum a fost acoperit cu acte şi declaraţii ale unor martori mincinoşi”, spunea ieri Pitropu.

Pasăre – nevinovat la Tribunalul Gorj

Preşedintele PNG Gorj, Vili Pasăre, şi vărul său, Roberto Păducel, fost gestionar la depozitele Titinei Pitropu, au lipsit de la termenul de ieri din proces. Amândoi sunt acuzaţi de luare de mită, Tribunalul Gorj declarându-i nevinovaţi în iunie 2008, decizia fiind contestată apoi de Parchet. Procesul respectiv a început după ce Pasăre a fost reţinut în octombrie 2006 într-un local din Târgu Jiu, după ce a fost filmat primind un plic în care erau 3000 de lei de la Titina Pitropu. Aceasta a precizat ulterior că banii reprezentau un fel de „taxă” pe care trebuia să i-o achite primarului din Dragoteşti pentru a nu-i fi închise depozitele de fier vechi. Vili Pasăre s-a declarat mereu nevinovat, acesta susţinând în momentul flagrantului că în plic se află o „invitaţie la o nuntă”. El a precizat pe parcursul audierilor la Tribunalul Gorj că alte sume de bani primite de la Pitropu au reprezentat, de fapt, împrumuturi „prieteneşti” pe care le-ar fi restituit în timp.

Vizualizări: 234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: