Târgu Jiu: Primele tichete sociale, ridicate de beneficiari

Zeci de târgujieni s-au prezentat vineri, încă de la primele ore ale dimineţii, la sediul Direcţiei de Protecţie Socială pentru a ridica tichetele sociale oferite de municipalitate. Beneficiarii acestui sprijin îşi vor putea cumpăra alimente pentru masa de Paşti.

Valoarea unui tichet este de 30 de lei. "Am venit să ridic tichetul. Pentru mine este important, să am și eu de sărbători de mânca. Cu ajutorul de la primărie nu pot să trăiesc. Nu am ce pune pe masă. Voi cumpăra ce pot și eu mânca, mai ales că nu am frigider. Ouă, carne", a spus Elena Lorenț, din Târgu Jiu. Unii dintre târgujieni consideră că valoarea acestora este mică. "Am luat trei tichete. Nu e mare lucru, dar sunt bune și astea", a spus o altă beneficiară.
Vineri a fost prima zi de distribuire a acestora, iar acţiunea va continua până miercurea viitoare. "Am început distribuirea tichetelor sociale. Avem un număr de 1269 de tichete. Fiecare beneficiar va primi un tichet în valoare de 30 de lei. Am avut plăcerea să le distribuim mai devreme, pentru ca oamenii să aibă posibilitatea să le folosească să-și cumpere cele necesare pentru masa de Paște", a declarat Alina Toader, şeful serviciului DPPS Târgu Jiu.
Beneficiază de acest sprijin persoanele fără venituri, asistaţii sociali, persoanele cu probleme de sănătate şi toţi cei care au un venit lunar mai mic de 300 de lei.

Vizualizări: 343

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: