Tânărul care a fost jignit de un polițist trece la amenințări
Tânărul din Târgu Jiu care a fost apostrofat de către un polițist după protestul de miercuri seara a început să treacă la amenințări. Omul legii a fost filmat în timp ce îi spunea protestatarului să nu mai vorbească, afirmând că îl ”încalecă” dacă mai scoate vreun sunet.
Ulterior, imaginile au ajuns pe rețelele de socializare, iar conducerea Inspectoratului Județean de Poliție a dispus o anchetă internă. După acest incident, tânărul ar fi trecut la amenințări.
”Nu aveai ce să le faci. E chestia că te ard cu amenzi, cu vrăjeli, cu alea și trebuie să lași ca el până îl prinzi. Afli unde stă sau Facebook-ul lui și îi dai teroare sau îi spui cu din alea, te omor și cu lumânări la poartă. Sau hai să ne strângem, să ne luăm cu ei la bătaie”, se arată într-o înregistrare audio.