Tânără atacată în timp ce își plimba bebelușul

O tânără care își plimba bebelușul în cărucior a fost atacată pe o stradă din Petroșani de către un tânăr din Gorj, al doilea așteptând în mașină. Suspectii au fost prinși de un jandarm aflat în timpul liber.

„În data de 19.02.2021, în jurul orei 13.00, un jandarm hunedorean, aflat în timpul liber, în municipiul Petroşani, a fost alarmat de strigătele unei tinere care plimba copilul în vârstă de câteva luni într-un cărucior. Tânăra mamă cerea ajutor întrucât îi fusese sustras telefonul mobil”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei din Hunedoara.

Jandarmul a observat, în direcţia indicată de femeie, un bărbat care fugea. A plecat în urmărirea lui şi l-a văzut când a urcat pe bancheta din spate a unei mașini.

„Jandarmul s-a poziţionat în faţa autovehiculului, obligând astfel conducătorul auto să oprească. Jandarmul şi-a declinat calitatea şi i-a scos din maşină cei doi bărbaţi, respectiv conducătorul autovehiculului şi pe cel care sustrăsese telefonul mobil. Apoi şi-a anunţat colegii aflaţi în serviciu solicitându-le sprijin”, au comunicat jandarmii hunedoreni.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 19 şi, respectiv, 16 ani, domiciliaţi în judeţul Gorj, au fost preluaţi de jandarmi şi conduşi la sediul Poliţiei Petroşani, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii faptei de furt.

Telefonul mobil a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

Subofiţerul jandarm a menţionat că a fost un mod de acţiune normal, fapt pentru care nu a dorit să îi fie dezvăluită identitatea.

Galerie foto


Vizualizări: 4,371

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: