Sute de săteni din Peştişani ameninţă cu proteste

Cetăţenii care locuiesc în fostele locuinţe ACH din colonia Peştişani, lăsaţi fără energie electrică de circa o lună, ameninţă cu proteste în masă la primărie dacă situaţia nu se va schimba. Oamenii de acolo trăiesc în condiţii mizere, iar acum, lăsaţi fără energie electrică, situaţia lor este şi mai delicată. Spun că nu mai pot să trăiască în astfel de condiţii şi că vor protesta chiar şi în Piaţa Prefecturii dacă nu vor găsi înţelegere pentru a fi reconectaţi la reţeaua electrică.

Chiriaşii locuinţelor din colonia Peştişani spun că şi-au plătit în mare parte datoriile către societatea consiliului local SC Util Bonus, însă aceasta din urmă nu a efectuat plăţile mai departe la firma care furnizează energia electrică. Mai mult datorii_cetateni_la_sc_utildecât atât, datoriile s-ar fi strâns de fapt din cauza pierderilor de curent de la trasformator, nu din consumul înregistrat la locuinţele respective. „Facturile neachitate de SC Util Bonus sunt de circa 900 milioane lei vechi, mare parte din sumă reprezentând pierderile înregistrate de transformator. Este o diferenţă între energia reactivă şi activă, că prin transformare se pierde o cantitate de energie. Sunt nişte pierderi pe care  ni le-au pus nouă în cârcă. Noi am plătit la ei, numai că firma consiliului local nu a plătit la societatea care are transformatorul”, a spus Vasile Popescu, locatar.

Locatarii din colonia Peştişani spun că autorităţile judeţene nu îi sprijină pentru rezolvarea situaţiei şi că s-au folosit de ei doar ca să câştige voturi. „Vreau să transmit şi domnului prefect, şi domnului Călinoiu, că ar putea să se implice în această problemă socială. Acum câţiva ani au venit aici şi oamenii i-au votat. I-am sprijinit şi în alegeri, dar văd că acum ne-au uitat toţi. Noi ne chinuim de o lună de zile, avem copii, oameni chiar bolnavi incurabil, care abia îşi pot lua medicamentele la lumina lumânării şi e păcat. Ne-am săturat de promisiuni. Ne întorcem cu 80-90 de ani în urmă să stăm la lumina lumânării”, a comentat Cornel Jancă. 

Ia pastilele la lumina lanterneibolnav_de_cancer_lumineaza_cu_lanterna

Oamenii sunt supăraţi şi au motive. Unele familii care locuiesc în acea zonă au în întreţinere copii de câţiva anişori şi chiar suferinzi de cancer. Locatarii de acolo spun că au ajuns în culmea disperării. După ce că trăiesc în condiţii mai mult mizere, acum, în plină vară, trebuie să stea şi fără energie electrică. „Locuiesc aici de 10 ani, am lucrat şi eu şi soţul meu pentru ACH mai bine de 30 de ani. Din cauza apei din galerii îl dor toate oasele, are cancer la gât şi e la pat. Am un nepoţel în grijă, i-a murit mama şi stă la noi. Nu avem condiţii, curentul l-au luat, nu ne putem spăla, este un coşmar. N-am frigider, n-am nimic, ţinem mânacarea de pe-o zi pe alta. Îi dau bărbatului pastilele la lumina de la lanternă”, a spus Mioara Mogoşanu.

PROTESTE

Cetăţenii s-au adunat ieri laolată în mijlocul coloniei şi au stabilit că, dacă până miercuri, 10 iulie, nu vor fi racordaţi la energia electrică vor face un miting de protest în faţa primăriei. „Dacă până miercuri nu se rezolvă această problemă vom ieşi în stradă. Mergem să protestăm în faţa primăriei. Ne vom aduna în jur de 100 de persoane. Dacă nici aşa nu se va schimba nimic vom merge la primăria Târgu Jiu să obţinem aprobările ca să protestăm în faţa Prefecturii. Dacă altfel nu vom reuşi să rezolvăm problema curentului, nu avem decât să protestăm până ne va ajuta cineva”, a mai spus Vasile Popescu, susţinut şi de restul locatarilor din colonie.

CONDIŢIE

Viceprimarul din Peştişani spune că se va rezolva problema energiei electrice într-o săptămână, doar dacă se va colecta de la locatari o parte din suma datorată. „Am discutat cu domnul prefect şi o să primească curent cât mai curând şi am disutat şi partea juridică a locuinţelor. Partea juridică mai durează, iar curent cam într-o săptămână. Asta e rezolvarea, ca cei de acolo să dea o parte din banii care îi datorează. Au 350 de milioane datorii pentru chirie, curent şi restul. Adunăm o sută, îi dăm, dăm drumul la curent şi după acea vredem ce facem mai departe”, a declarat viceprimarul Ilie Fuiorea.   

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: