Sute de mineri nervoşi au ieşit în stradă! Ameninţă cu grevă generală!

Sindicaliştii din Complexul Energetic Oltenia vor scoate cu uşurinţă 5.000 de oameni în stradă, aşa cum au avertizat, în cazul în care Laurenţiu Ciurel, directorul companiei, nu renunţă la reducerea veniturilor salariale cu aproape 40%. Aceasta este concluzia după pichetarea ce a avut loc ieri la sediul Diviziei Miniere. Liderii anunţaseră prezenţa a 500 de mineri şi energeticieni, însă probabil au fost în jur de 7-800 de persoane. Ei au strigat lozinci împotriva directorului Ciurel, premierului Victor Ponta şi preşedintelui Consiliului Judeţean Ion Călinoiu. La final, au ţinut un moment de reculegere pentru cei trei colegi morţi la locul de muncă luna aceasta. Astăzi au promis că vor fi şi mai mulţi în faţa sediului secundar al CE Oltenia, în Piaţa Prefecturii, pentru a cere demisia conducerii.

Spre deosebire de alte pichetări organizate în 2014, de data aceasta angajaţii CE Oltenia au venit extrem de nervoşi în Piaţa Prefecturii. Aceştia spun că nu pot accepta reducerile anunţate de Laurenţiu Ciurel. Au şi argumente: „Nu avem role, şuruburi, materiale în carieră. Nu suntem în siguranţă. Vor să scoată transportul la serviciu, dar ei nu mai acordă nici măcar transportul în interiorul carierei. Mergem ore întregi pe jos. Sau mai avem săptămâni cu o zi în maşină, restul pe jos. El ştie cum e în carieră?“, se întreabă un salariat din mulţime. „Laurenţiu Ciurel a venit în carieră doar în campanie să ceară voturi pentru Ponta“, a declarat liderul sindical Dan Pîrvulescu. Pe fundal se auzeau lozinci despre „vedetele“ pichetării: Ponta, Călinoiu şi Ciurel. „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi“ şi „Să vină DNA să vă ia“, au mai strigat minerii. „Pe noi ne bagă în insolvenţă dar în acelaşi timp face angajări“, mai strigă o femeie aflată în mulţime.

ziua_1_90

„A transformat o companie etalon în şandrama“

Veniturile angajaţilor din complex s-au redus puţin câte puţin din 2012 şi până azi, însă ultimele propuneri de tăieri ale lui Ciurel au creat o adevărată revoluţie. La pichetare a fost prezent şi Constantin Creţan, lider sindical afiliat la Federaţia „Univers“. „Este, poate, cea mai dificilă situaţie de la revoluţie încoace. Vinovaţi sunt FMI, Banca Mondială, UE, Guvernul României, administraţia şi politicul. S-au impus tăieri de drepturi pe care minerii le-au câştigat cu jertfe de-a lungul anilor. Cerem un contract colectiv de muncă corect şi drepturile minerilor şi energeticienilor să se respecte“, a susţinut acesta. „Ponta a pus un om care habar nu are ce e acela management, a mers din rău în mai rău. Soluţia e demiterea lui Ciurel să vină o conducere competentă, nu politică. Compania e dusă spre faliment de acest incompetent. Salariaţii trebuie să ştie că dacă nu ieşim în stradă cu miile Ciurel va rămâne pe sacul de bani al companiei şi pe noi o să ne dea afară“, a spus şi Dan Pîrvulescu, lider de sindicat la Cariera Peşteana. Sindicalistul Constantin Mitrescu a îndemnat salariaţii prezenţi în Piaţa Prefecturii să-şi convingă colegii să părăsească sindicatul „galben“, referindu-se la Sindicatul Mine Energie Oltenia. În plus, el spune că Ciurel a rămas director pentru că „sifonat“ banii companiei. „A transformat o companie etalon în şandrama, aşa cum spunea plagiatorul Ponta. Nu vom pleca de aici, săptămâna viitoare facem un miting de amploare, până nu pleacă Ciurel. Nu a îndeplinit niciun indicator acest aventurier, dar a ştiut să sifoneze bani spre partide şi anumiţi oameni din Gorj. Cerem demisia directorului general şi a Directoratului. Dacă nu, o să mergem până la grevă generală“, a spus liderul Constantin Mitrescu.

ziua_1_27

RECULEGERE

La final, minerii şi energeticienii din Piaţa Prefecturii au ţinut un moment de reculegere pentru cei trei colegi care au decedat în această lună: doi au murit în mod tragic la Termocentrala Turceni, iar un alt angajat de la Rovinari a făcut infarct.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: