AZI: Cinci sute de mineri pichetează sediul Diviziei Miniere

Circa 500 de angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia vor picheta, de astăzi, sediul Diviziei Miniere din Piaţa Prefecturii, nemulţumiţi de propunerea administraţiei de a reduce şi elimina unele drepturi. Comisia de specialitate a avizat cererea depusă de Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) pentru pichetarea companiei în zilele de 28 şi 29 ianuarie între orele 17 şi 18.

Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) a declanşat aceste pichetări după ce conducerea complexului a anunţat reducerea sau eliminarea unor sporuri, prime, bilete de odihnă, transport, masă caldă, precum şi alte facilităţi începând cu 1 martie. Cele patru federaţii din CE Oltenia care participă la negocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) au suspendat discuţiile pentru cinci zile, timp în care vor încerca să stea de vorbă cu reprezentanţii Guvernului şi ai companiei energetice. Dacă discuţiile eşuează, liderii sunt dispuşi să ajungă la grevă.

Discută despre încetarea activităţii

Liderul sindical din bazinul Rovinari, Constantin Mitrescu, a declarat că vineri, la Petroşani, va avea loc un Colegiu Director al federaţiei, unde vor consulta toate sindicatele privind declanşarea conflictului de muncă. Mitrescu susţine că decizia de încetarea a lucrului ar putea fi luată şi în Valea Jiului, în acelaşi timp cu bazinul Olteniei, în semn de solidaritate. În plus, şi cei din Valea Jiului au mari probleme fiind anunţată insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara.

Constantin Mitrescu a mai adăugat că în lipsa unei discuţii cu administraţia, în favoarea salariaţilor, federaţiile din CE Oltenia vor recurge la organizarea unui marş la care să participe 5.000 de mineri. Un astfel de protest a avut loc şi în mai 2013, directorul general executiv Laurenţiu Ciurel rămânând în mentalul public cu ameninţarea că va concedia minerii care au participat la marş.  

Ce pierd minerii şi energeticienii

Prin bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2015, Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, creşte producţia de energie şi cărbune, scade numărul de salariaţi cu 2.000, dar scade câştigul mediu lunar al salariaţilor. Administraţia CE Oltenia a propus ca angajaţii companiei să nu mai primească primă de vacanţă, prime de Crăciun, de Ziua Meseriei, de Paşti, elimină sporul de carieră şi sportul de fidelitate, fiecare de 10%.

Laurenţiu Ciurel propune scoaterea bonusului privind acordarea de bilete de odihnă şi tratament, dar şi scoaterea cotei de energie şi cărbune, înjumătăţirea fondurilor acordate în caz de deces sau boli grave şi a transportului salariaţilor. Potrivit propunerilor conducerii, ar trebui să se renunţe şi la masă caldă şi înlocuirea cu tichete de masă.

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: