Intervenţii chirurgicale ortopedice la spitalul din Rovinari
Cetăţenii din Rovinari, şi nu numai, care vor trebui să suporte o intervenţie chirurgicală de natură ortopedică, chiar şi de protezare, o vor putea face în curând la spitalul din oraş. Unitatea are medic specialist în acest domeniu şi urmează să achiziţioneze un aparat medical necesar în astfel de situaţii. Este vorba de o aparatură de radiologie mobilă ce va fi achiziţionată în primăvara acestui an. Fondurile pentru achiziţia aparaturii au fost alocate de administraţia locală.
Intervenţii chirurgicale ortopedice au fost realizate şi în trecut la spitalul din Rovinari. Dat fiind faptul că medicul specialist în domeniu a plecat din unitate, în ultima vreme cetăţenii din zonă au fost nevoiţi să meargă în alte spitale din judeţ pentru astfel intervenţii sau la Craiova dacă era vorba de aplicarea unei proteze. Acum în spital a fost angajat un medic specialist în domeniul ortopedic care va putea să facă astfel de intervenţii chirurgicale. Pentru a le putea realiza este nevoie de aparatură de radiologie mobilă. Primăria şi Consiliul Local Rovinari au alocat fondurile necesare pentru achiziţia acestui aparat. „Acest aparat ajută foarte mult sectorul medicului ortoped, care şi-a început activitatea în cadrul spitalului. Un medic tânăr care este specialist şi care şi-a completat studiile prin cursuri complementare şi care poate să execute acele operaţii de protezare. Ca să poţi să faci aşa ceva, este absolut necesar un astfel de aparat mobil chirurgical ortopedic care să poată fi deplasat la sala de operaţii şi folosit în condiţii cu maxim de eficienţă. În trecut, din câte ştiu, unitatea avea închiriat un astfel de aparat de radiologie mobilă. Noi preferăm să-l achiziţionăm în condiţii de leasing astfel încât să rămână în patrimoniul unităţii”, a declarat Constantin Talabă, directorul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari.
Aparatul costă circa 60.000 de euro. Conducerea spitalului spune că fără sprijinul autorităţilor nu ar fi putut achiziţiona aparatura necesară. „Banii care îi primim în baza contractului pe care îl avem cu CAS abia ne ajung ca să putem face faţă funcţionării spitalului: consumul de medicamente, utilităţile şi plata salariilor. Deşi sunt nişte salarii modeste, totalul se ridică la o sumă considerabilă”, a mai spus directorul spitalului.
În cadrul spitalului din Rovinari prestează activitate 128 de persoane din care 12 medici.