Suspiciuni de fals în dosarul ANI - Călinoiu

Agenţia Naţională de Integritate are suspiciuni de fals în dosarul în care Ion Călinoiu este acuzat de incompatibilitate. Mai exact, inspectorii ANI au îndoieli cu privire la confirmarea de primire a raportului privind incompatibilitatea, eliberată de Poşta Română. Se presupune că ar fi fost modificată data astfel încât preşedintele Consiliului Judeţean Gorj să-şi poată depune contestaţia în termen. Ion Călinoiu susţine că nu are cunoştinţă de vreun fals săvârşit de Poşta Română pentru a-l ajuta. Ba mai mult, spune că nu a intervenit niciodată la judecători, la procurori ori la Poşta Română pentru a rămâne în funcţie. Călinoiu crede că este supus unui linşaj mediatic, asta după ce în presă a apărut un document care arată falsurile săvârşite în beneficiul său.

Ion Călinoiu avea termen 15 zile pentru a contesta raportul ANI în instanţă. Călinoiu a contestat prima dată pe 25 iunie 2015, dar a pierdut pentru că nu a timbrat acţiunea. A făcut o nouă contestaţie pe 17 iulie, punând la dosar un înscris cum că ar fi ridicat raportul de la Poştă pe 1 iulie. Adică la o săptămână după prima contestaţie.
ANI are suspiciunea că documentul prin care Călinoiu atestă ridicarea raportului pe 1 iulie e fals şi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Preşedintele Consiliului Judeţean neagă că ar fi făcut intervenţii pentru a rămâne în funcţie. „Faţă de toate aceste semnale apărute, eu nu pot decât să spun că abilitată este justiţia, pe care niciodată n-am influenţat-o, n-am avut niciun contact direct cu vreo persoană care lucrează în justiţie, din Judecătorie, din Tribunal, n-am avut nici un fel de relaţii cu ei. Ca atare, n-am nici o problemă. În ceea ce mă priveşte, n-am nici o îndoială de fals de intenţie. Ştie toată lumea care este pericolul social pe care l-a adus Călinoiu prin nedeclararea a 800 de lei şi a 600 de lei, în declaraţia de avere, fiind acuzat de fals şi uz de fals. Am calitatea de expert intelectual, care este similară cu cea de dascăl, care nu este incompatibilă, dar lucrurile astea le lămureşte justiţia. Eu cred că purtăm cu toţi o responsabilitate de a nu face presiuni pe justiţie”, a declarat Ion Călinoiu.

Călinoiu: Sunt supus unui linşaj mediatic
Ion Călinoiu confirmă faptul că a ridicat raportul de la Poştă, dar spune că nu-şi aduce aminte data. „Evident că l-am ridicat prin poştă. Nu m-am ocupat personal de acest raport, nici n-am fost încunoştinţat să mă duc să dau o explicaţie înainte de întocmirea lui. Ştiu de reclamaţie, au fost adunate din toate părţile activităţile pe care le-am desfăşurat, dar nu m-au chemat şi nu m-am dus. La Poştă n-am nici o treabă, nu ştiu despre ce este vorba. Am venit la poştă, am semnat şi la revedere. La instanţă nu m-am prezentat decât o dată. Mi-am depus efectiv dosarul, iar netimbrarea a fost tot o acţiune de a nu acorda importanţă, am omis acest lucru luat de treburile pe care le am zi de zi cu activitatea asta”, a declarat Ion Călinoiu.
Preşedintele Consiliului Judeţean crede că este supus unui linşaj mediatic. Acesta susţine că a cerut strămutarea dosarului tocmai din cauza mediatizării. „Sunt supus unui linşaj mediatic al unor oameni nu ştiu de care. Nu mă deranjează de nici un fel pentru că lumea ştie cine sunt şi ce am făcut. E limpede pentru mine. Stau cu fruntea sus, sunt curat ca lacrima. În ce priveşte strămutarea dosarului, eu am cerut treaba asta. Am cerut avocatului să ieşim de sub presiunea asta. N-am făcut un pas la Curtea de Apel. Am cerut strămutarea tocmai pe această mediatizare şi presiune pe care o face unul sau altul, intenţionat să discrediteze instanţa şi justiţia”, a declarat Călinoiu.

Vizualizări: 1,404

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: