Sulugiu, achitat de două dintre capetele de acuzare. Condamnat pentru alte două!

Tribunalul Gorj a decis pedeapsa pentru Gabriel Constantin Sulugiu, un om de afaceri care în urmă cu câțiva ani a trecut prin arestul IPJ Gorj pentru că și-ar fi șantajat și amenințat un partener de afaceri, care l-a și denunțat în cele din urmă polițiștilor. Acum Sulugiu a fost achitat pentru delapidare și spălarea banilor, dar a primit condamnări pentru șantaj în formă calificată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pedepsele nu sunt unele de speriat, dar vor rămâne în cazierul inculpatului dacă decizia finală rămâne nemodificată. „Condamnă pe inculpatul Sulugiu Constantin-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată, la o pedeapsă de 6 luni închisoare. (…) Condamnă pe inculpatul Sulugiu Constantin-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată, la o pedeapsă de 6 luni închisoare. (…) Condamnă pe inculpatul Sulugiu Constantin-Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 3 luni închisoare. (…) Contopeşte pedepsele mai sus stabilite şi aplică inculpatului Sulugiu Constantin-Gabriel pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, urmând astfel ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare.(…) Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului Sulugiu Constantin – Gabriel pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni”, a decis instanța, verdictul nefiind definitiv.

Dosarul l-a vizat și pe Pompiliu Sabin Daha, un complice al lui Sulugiu, condamnat și el acum de 3 luni, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de 2 ani și 3 luni. Ancheta cu cei doi a început după ce Ion Dragoș Talianu s-a plâns de dobânzile mari pe care a fost nevoit să le plătească pentru banii împrumutați de la Sulugiu. Acesta s-a decis să sesizeze organele de anchetă când amenințările pe care le primea nu îl mai vizau pe el, ci și pe membrii familiei. „Pentru a-şi primi la timp şi întreaga sumă solicitată ca şi dobândă, inculpatul Sulugiu Constantin Gabriel ameninţa partea vătămată cu expresii de genul „o să-mi pară rău să văd pe nevasta ta împingând de căruciorul fiului tău şi al tău”, „o să rămâi fără firmă şi o să te termin”, „vin peste voi în casă”, „vă dau foc la toţi”, „vă tai mâinile şi picioarele”, dar şi alte referiri la acte sexuale explicite asupra soţiei şi a părţii vătămate. Aceste ameninţări erau proferate fie direct, fie prin convorbiri telefonice”, se arată în rechizitoriul procurorilor înaintat instanței.

Acum judecătorii l-au obligat pe Sulugiu să îi restituie lui Talianu dobânzile pe care le-a încasat ilegal de la acesta, sumele nefiind deloc unele modeste. „Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Talianu Ion-Dragoș și obligă pe inculpatul Sulugiu Constantin Gabriel la plata către aceasta a următoarelor sume de bani: - 405000 lei; 1000 euro; 17000 euro – toate reprezentând dobânzi achitate de partea civilă către inculpat. - 50000 lei daune morale”, se arată în decizia instanței. De asemenea, fiecare inculpat a fost obligat să mai suporte câte 4000 de lei cheltuieli de judecată către statul român. În decizia respectivă judecătorii au dispus și anularea câtorva zeci de facturi emise pentru a simula efectuarea unor tranzacții comerciale menite să acopere afacerile ilegale dintre inculpați și victima lor.

Vizualizări: 1,901

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: