Proiect catehetic pentru tineri “Lumină din Lumină”, derulat în Arhiepiscopia Craiovei
Sectorul de învăţământ, activităţi cu tineretul şi de catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei a iniţiat proiectul catehetic “Lumină din Lumină”, care se desfăşoară în judeţele Dolj şi Gorj. Proiectul se derulează pe o perioadă de 3 ani, timp în care zeci de preoţi din cele două judeţe vor implica grupuri de tineri în activităţi catehetice tematice, cu respectarea normelor sanitare în contextul pandemiei.
“Proiectul «Lumină din Lumină» este desfăşurat la nivelul Arhiepiscopiei Craiovei cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu. Scopul acestui proiect a fost impulsionarea sau mai buna organizare a activităţii catehetice cu tinerii în parohiile noastre. Ne-am propus ca acest proiect să aibă un început şi să se dezvolte frumos, iar rezultatele au arătat că este posibil aşa”, a precizat pr. dr. Gabriel Sorescu, consilier în cadrul Sectorului de învăţământ, activităţi cu tineretul şi catehizare.
Preoţii din oraşe, implicaţi în prima etapă a proiectului
În primul an de proiect, au fost selectaţi peste 20 de preoţi din judeţul Dolj, respectiv din oraşele Craiova, Băileşti, Calafat, Bechet, Dăbuleni, Segarcea şi Filiaşi, iar din judeţul Gorj au fost selectaţi preoţi din Târgu Jiu, Motru, Bumbeşti, Novaci, Rovinari, Târgu Cărbuneşti, Tismana, Turceni şi Ţicleni. Aceştia au fost implicaţi în module de instruire teoretică şi practică, iar la final au fost înfiinţate 20 de grupuri parohiale catehetice. În cadrul acestora, tinerii vor fi implicaţi în activităţi structurate astfel încât să fie respectate normele sanitare în vigoare.
“Aş dori să transmit faptul că preoţii noştri sunt conştienţi de situaţia sanitară în care noi ne aflăm acum şi desfăşoară activităţile în aşa fel încât acestea să fie sigure şi să nu existe riscul infectării cu acest nou virus. Τotodată, ne propunem ca anul viitor să implicăm în aceste activităţi un număr de 16 preoţi din marile comune ale judeţelelor Dolj şi Gorj, urmând ca în anul al treilea al proiectului să ne adresăm unui alt număr de 16 preoţi din cele două judeţe. Aceste noi grupuri de tineri, adăugându-se la ceea ce se întâmpla deja în Arhiepiscopia Craiovei, vor face în aşa fel încât în majoritatea localităţilor în care există tineri, aceştia să găsească un loc familial, un loc plăcut unde să împărtăşească idei şi experienţe cu colegii lor, unde să poată să găsească un preot înţelegător şi o biserică prietenoasă pentru tineri”, a subliniat părintele consilier Gabriel Sorescu.