Staicu: N-am vrut să fiu părtaş la măgăriile PNL. Barbu este un ageamiu!

Liberalul Eugeniu Staicu, cel al cărui nume era vehiculat pentru Primăria Rovinari, nu a participat la şedinţa PNL în cadrul căreia s-au făcut nominalizări pentru şefia organizaţiei locale. Staicu a decis să lipsească după ce copreşedinţii Tudor Barbu şi Dan Vâlceanu au fost văzuţi la o terasă împreună cu Laurenţiu Chivu de la UNPR. Staicu a declarat că dacă ar fi participat la şedinţă i-ar fi cerut demisia lui Tudor Barbu din fruntea organizaţiei de la Gorj, chiar în momentul în care acesta a spus că Laurenţiu Chivu este un liberal adevărat.

Rep.: Aţi lipsit de la şedinţa în care s-au făcut nominalizări pentru şefia PNL Rovinari. Care a fost motivul absenţei dumneavoastră?

E.S.: Aşa este, nu m-am dus la şedinţă. Nu am vrut să fiu părtaş la măgăriile pe care le-a făcut PNL şi am vrut să demonstrez că nu mi-am dorit nici preluarea conducerii partidului interimar, nici funcţia de primar interimar. În discuţiile pe care le-am avut cu ei, atunci când încercau să mă convingă, le-am spus să-l lase pe vice să-şi facă funcţia de primar pentru că e conform legii, iar dacă doresc să facă politică să promovăm un alt vice. Explicam în felul următor: deficitul primăriei, furnizori neachitaţi, este în jur de 30 de miliarde; investiţii prinse în buget, care nu pot fi atacate, sunt în jur de 70 de miliarde. Deci deficitul se ridică la 100 de miliarde, iar primarul care va fi până la alegerile de anul viitor este un primar de formă. Eu nu pot accepta să intru într-o măgărie de asta şi să zică electoratul mâine-poimâine că nu am făcut nimic. Din partea mea, această preluare de primărie era inoportună. Din moment ce i-am văzut la masă cu Lurenţiu Chivu, mi-am dat seama că se mătrăşesc lucrurile.

Rep.: Regretaţi că nu aţi luat funcţia de primar interimar?     

E.S.: Nu regret nimic, familia mea nu era de acord cu preluarea primăriei. Eu plecam de la un salariu anual de 70.000 de lei, iar la primărie abia ajungeam la 50.000 de lei pe an. La asta se adaugă cam 25.000 de lei din dividende, deci venitul meu anual se ridică la 100.000 de lei. În plus, soţia mea lucrează ca economist la primărie şi pierdea 25% la salariu pentru că trebuia să-i iau specimenul de semnătură, automat n-ar fi avut dreptul să semneze. Pierderea mea era imensă, dar făceam treaba asta ca o încununare a acestei activităţi politice de 20 de ani în slujba comunităţii locale. Nu am nici un fel de problemă, pe Chivu eu l-am propus să rămână acolo.

Rep.: Credeţi că Tudor Barbu a schimbat regula jocului la Primăria Rovinari?

E.S.: Tudor Barbu este un ageamiu în ale politicii, un om care habar n-are cu ce se mănâncă politica gorjeană. Barbu a pierdut foarte mulţi liberali autentici din Rovinari. Să vii tu să spui că unul care a făcut politica PPDD, de fapt amândoi au făcut-o, este de dreapta e o absurditate. Eu dacă aş fi fost aseară la şedinţă, să-l aud pe Tudor Barbu vorbind despre Chivu ca fiind un om de dreapta, îi spuneam: Domnule Preşedinte, am fost şi eu membru în Delegaţia Permanentă, v-aş ruga să vă depuneţi demisia din această funcţie de copreşedinte al PNL Gorj. Tudor Barbu nu ştie să gestioneze situaţia partidului şi pierde voturi. Chiar i s-a spus la o emisiune că riscă să piardă oameni de valoare, iar el a zis că va face o competiţie în cadrul partidului. Păi faci competiţia şi pierzi oameni de valoare, pierzi pe Marcel Romanescu, care vrea să se ducă la ALDE, o pierzi pe Niculina Mocioi că mai vrea să candideze şi Berca şi aşa mai departe. Tu menţinând această stare de tensiune între membrii de partid nu faci altceva decât să-i orientezi către alte partide. Barbu nu ştie să gestioneze situaţia liberalilor de la Gorj. Din punctul meu de vedere este un ageamiu în ale politicii, să-şi vadă de activitatea dumnealui de la Bucureşti.

Rep.: În aceste condiţii mai intenţionaţi să candidaţi anul viitor pentru Primăria Rovinari?

E.S.:  Dacă nu am participat la această şedinţă, înseamnă că nu voi mai candida. Am decis să mă dedic activităţii de la locul de muncă. Am şi un nepoţel în vârstă de 5 ani, pe care în ultima săptămână l-am neglijat, şi vreau să stau mai mult timp cu el. Am renunţat la orice idee de a candida. Nu mă mai interesează politica, dar îmi voi duce mandatul până la capăt, dacă mă vor lăsa.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: