Spitalul de la Suseni face angajări

Spitalul de Pneumoftiziologie ”Tudor Vladimirescu” cu sediul in Satul Suseni, județul Gorj, organizează un concurs de recrutare pentru ocuparea postului de infirmieră debutant din Sectia III Pneumologie.

Postul presupune perioadă determinată.

Pentrut ocuparea postului, trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:

        a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;

  b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

  c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

  d) are capacitate deplină de exerciţiu;

  e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

  f) îndeplineşte condiţiile de studii ( generale );

  g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Dosarele se depun până la data de 7 februarie.

Proba scrisă va avea loc pe data de 13 februarie,

Proba interviu va avea loc pe data de 16 februarie.

Vizualizări: 1,511

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: