Soluție de criză la CE Oltenia

Complexul Energetic Oltenia a scos la licitație mai multe lucrări de mentenanță pentru termocentrale, cu motivul declarat “lipsă de personal propriu”.

Pensionările anticipate au afectat grav activitatea în zona de mentenanță. Conducerea CE Oltenia are în plan formarea unor echipe pe care să le mute de la o termocentrală la alta, în funcție de necesități.

„Ei deja lucrează la un program de restructurare în cadrul companiei, un program de reorganizare pe partea energetică și de minerit, dar în esență urmăresc altceva. Urmăresc formarea unor echipe mobile de mentenanță ca să deservească grupurile Turceni, Rovinari și Ișalnița. Adică, dacă am nevoie de tine, te mut la Rovinari sau Turceni, dar asta tot prin interesul ascuns al unor politicieni care au afaceri în spate, pentru că sunt pregătiți să capteze energia pe fotovoltaice”, a spus președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșia, Cristian Lădaru, la Radio Infinit.

Acesta critică lipsa de comunicare a companiei energetice pe acest subiect și nu numai. “E cea mai proastă comunicare pe care societatea a avut-o în ultimii 10 ani de când s-a înfiinţat, inclusiv cu partenerul social și media, în general”, a mai spus liderul sindical.

Vizualizări: 6,374

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: