Solicitările sindicatelor din CEO către ministrul Energiei

Liderii sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia vor avea miercuri o întâlnire cu ministrul Energiei, Toma Petcu. Vor face deplasarea cei 13 titulari din comisia de negociere a noului Contract Colectiv de Muncă, principala solicitare fiind majorarea fondului de salarii.

Negocierea Contractului Colectiv de Muncă va începe pe 25 ianuarie, dar la consultările cu administraţia de la începutul lunii, Directoratul CE Oltenia a propus o majorare de fond de salarii de 7,8%. Sindicatele cer dublu. „Ministerul Energiei este principalul acţionar al CE Oltenia şi noi mergem la ministru pentru a cere o majorare a fondului de salarii de 15%. Pe lângă asta, solicităm vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii, care sunt din alt capitol bugetar”, a spus Constantin Mitrescu, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

O parte din plusul la fondul de salarii a fost consumat deja prin cele aproape patru mii de majorări de salarii făcute anul trecut, astfel că la bugetul propus de administraţie abia s-ar putea face o indexare de 4-5%.

Investiţiile, la fel de importante

Manu Tomescu, unul dintre liderii Sindicatului Energia Rovinari, a spus că bugetul pe 2018 ar trebui orientat către două capitole vitale pentru companie: salarii şi investiţii. „În ceea ce priveşte fondul de investiţii, nu aş vrea să insist prea mult pentru că sunt sigur că Ministerul Energiei ar trebui să conştientizeze importanţa investiţiilor în termocentralele şi carierele miniere, dacă vor într-adevăr ca societatea CE Oltenia să menţină în continuare stabilitatea Sistemului Energetic Naţional. Aici sunt sigur că specialiştii şi profesioniştii din companie pot aduce argumentele cele mai avizate în acest sens. Eu ca salariat şi lider de sindicat care munceşte în această companie aş vrea să atrag atenţia în ceea ce priveşte situaţia umilitoare a salarizării minerilor şi energeticienilor din CE Oltenia”, a scris Tomescu pe pagina de socializare.
Liderul sindical susţine că salariile de azi sunt mai mici decât cele din 2012. „Prin munca noastră în condiţii grele şi pe orice anotimp, dăm siguranţă şi stabilitate Sistemului Energetic Naţional şi considerăm că avem şi noi dreptul la o viaţă mai bună şi la un trai decent în propria noastră ţară”, a mai scris Tomescu.

Vizualizări: 2,086

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: