Șofer beat, cu mașina în șanț
Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci, care executau serviciul de control trafic rutier pe DJ 665 – Novaci, au observat luni un autoturism care derapase în șanțul de pe partea dreaptă a sensului de mers Novaci - Crasna.
"Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că autoturismul a fost condus de un bărbat de 40 de ani, din orașul Novaci, iar din cauza condițiilor de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat, intrând în șanț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, având o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat", arată IPJ Gorj.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului. (A.A.)
foto Arhiva