Sistemul de parcare de la Piața Centrală, defect. A luat foc tabloul electric

Sistemul de parcare din Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu are din nou de suferit. Luni dimineața un incendiu a izbucnit chiar în camera unde se află calculatoarele care monitorizează întreg sistemul. Astfel, în acest moment, parcarea este la liber, bariera fiind ridicată, cel puțin până la remedierea problemei.

Incidentul se pare că ar fi avut loc din cauza sistemului electric, fiind afectată aproape toată aparatura din interior. Acest sistem de parcare nu a fost implementat de foarte mult timp în municipiul Târgu Jiu, însă probleme au tot existat.

Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu spun că problema va fi rezolvată în câteva zile, cele mai afectate fiind circuitele electrice. Câteva magazine din zona respectivă sunt și ele afectate.  

Vizualizări: 1,332

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: