A preluat primăria cu un mare deficit bugetar

Situația financiară a primăriei gorjene Prigoria nu este tocmai bună. Angajații riscă să nu-și poată lua salariile pe ultimele două luni ale anului. În aceeași situație sunt și însoțitorii persoanelor cu handicap. Mai mult decât atât, au fost contractate lucrări fără să existe prevedere bugetară.

La un calcul simplu, primăria Prigoria înregistrează în acest moment un deficit bugetar de aproximativ 1.245.000 de lei. ”Vreau să vă spun că situația este îngrijorătoare. Au fost contractate firme pentru asfaltări în comună înainte de campania electorală fără a fi prevedere bugetară. Aceeași situație este și la iluminatul public. Să nu mai spun că nu mai sunt bani de salarii, pentru însoțitorii persoanelor cu handicap și la capitolul învățământ”, a declarat primarul din Prigoria.

Lucian Goață speră totuși la o rectificare bugetară. ”Acum ne poate salva numai o rectificare bugetară, pentru că altfel oamenii vor rămâne fără bani de sărbători. Lunile noiembrie și decembrie sunt descoperite”, a spus primarul social-democrat.

Înaintea lui a fost primar Iuliana Iliescu de la PNL, care a pierdut postul după doar un mandat.

Vizualizări: 2,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: