Sindicatele din minerit și energie cer o amânare

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia cer amânarea închiderii capacităților pe cărbune, până când se vor face pași concreți în ceea ce privește realizarea grupurilor pe gaze și a parcurilor fotovoltaice. Potrivit planului de restructurare, așa cum arată el acum, toate capacitățile pe cărbune ar trebui să fie la 1 ianuarie 2026 închise, în conservare sau în rezervă tehnică.


Federațiile Mine Energie și Univers au adresat o scrisoare oficială către Transelectrica și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cerând urgentarea actualizării studiului de adecvare necesar pentru decalarea termenelor de închidere a capacităților pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia (CEO).

Scrisoarea, semnată de liderii Dumitru Pîrvulescu și Gabriel Căldărușe, subliniază impactul semnificativ al Planului european de decarbonare asupra CEO. 

Reprezentanții federațiilor atrag atenția asupra întârzierilor în dezvoltarea noilor capacități de producere a energiei electrice, care impun decalarea termenelor de închidere a grupurilor energetice pe cărbune stabilite prin Planul de Restructurare. În studiul de adecvare realizat de Transelectrica, se precizează că „fără grupurile energetice ale CE Oltenia, nu se poate asigura necesarul de energie al țării, nici în varianta în care este folosită la maximum capacitatea de interconexiune transfrontalieră pentru importuri.”

În acest context, liderii sindicali menționează că „decalarea acestor termene și modificarea Planului de Restructurare este condiționată de actualizarea de către Transelectrica a studiului de adecvare a sistemului energetic național.”

”Întrucât situația socială și economică a județului Gorj depinde în mare măsură de stabilitatea Complexului Energetic Oltenia și de menținerea locurilor de muncă din această companie, reprezentanții federațiilor reprezentative la nivelul Complexului Energetic Oltenia SA, vă solicită sprijinul pentru finalizarea cu celeritate a acestui studiu, ce constituie o premisa necesară pentru aprobarea de către Comisia Europeană a decalării termenelor de închidere a capacităților energetice pe bază de cărbune”, se mai arată în scrisoarea semnată de Dumitru Pîrvulescu și Gabriel Căldărușe.

Alin Cărăgui, secretar de stat în Ministerul Energiei, cu sprijinul PNL Gorj, afirmă că discuția privind amânarea termenelor de închidere a mineritului din Gorj este una de actualitate la Ministerul Energiei. Secretarul de stat spune că trebuie mers la Comisia Europeană.  

”Dacă ar fi după mine, aș merge săptămâna viitoare, dar e nevoie să avem pe masă toate elementele care să demonstreze că CEO este factor important în stabilitatea energetică a țării. Argumentul principal ar fi că, în momentul actual, sistemul energetic național este foarte sensibil și poate fi foarte ușor afectat dacă CEO nu este în piață”, a declarat liberalul.

Discuții despre discuțiile care trebuie purtate la Bruxelles erau și anul trecut, pe vremea asta, dar ori nu s-a făcut nimic concret, ori nu s-a comunicat.

Vizualizări: 6,897

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: