Sindicaliștii comentează selecția de la CEO: Au fost eliminați de psihologi

Selecția de la CE Oltenia ridică semne de întrebare și printre sindicaliști. Președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, este uimit că eliminarea candidaților în primă fază a fost făcută de specialiști în psihologie.

Au rămas în cursă Dan Plaveti, Cosmin Trufelea și Ion Bălășoiu. ”Am rămas și eu surprins la selecția asta, acum au rămas doar trei. Pe lângă faptul că au fost 35, au fost și oameni care, mă rog, au fost în directorat, oameni care nici nu mă gândeam că în prima etapă vor fi eliminați. Mă rog, nu știu, mi se pare aiurea și mi se pare aiurea să vină un psiholog și un psihoterapeut să elimine niște oameni care aici au lucrat. Eu nu înțeleg, aș fi curios să văd cum au fost notați”, a declarat Constantin Mitrescu la Radio Infinit.

Era nevoie de o procedură de selecție, spune Mitrescu, deoarece de câțiva ani conducerea este interimară.  

”Unii spun că încă nu s-a decis cine sunt, alții spun că au rămas doar trei, vom vedea, dar sunt curios să văd și eu cum au fost selectați acei trei, dacă au rămas trei, adică criteriile și punctajele pe fiecare situație, condiție care au fost luate în calcul. Sunt vreo 3-4 ani de când s-a condus cu mandate de 3-4 luni și deci asta a fost o anormalitate. Ce s-a întâmplat după ce că s-a întârziat atâta mi se pare dubios. Și ce firme vin să analizeze eventualii manageri din directorat. După ce că s-a făcut târziu, s-a făcut și prost”, a declarat Mitrescu.

Vizualizări: 3,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: