Sindicalist CE Oltenia: ”Se moare pe capete. Fac economii la sistemul de pensii cu viața minerilor!”
Numărul tot mai mare al deceselor din rândul minerilor și energeticienilor din cadrul CE Oltenia îi cam sperie pe cei rămași în viață. Sindicaliștii trag un semnal de alarmă și fac acuzații dure la adresa guvernanților.
Liderul Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, spune că, dacă anul trecut era o medie de circa 40 de salariați care își pierdeau viața, anul acesta media va fi depășită. ”Se moare pe capete”, a mai declarat Tomescu.
”Încep să se vadă efectele faptului că acum 20 de ani, energeticienilor, dar și o parte din minerit, nu li s-au mai recunoscut grupele de muncă în care și-au desfășurat activitatea. Media este de 51-52 de ani. Minerii și energeticienii trecuți de această vârstă nu mai pot face față. Condițiile sunt grele, iar unii trebuie să preia mai multe sarcini. Dacă anul trecut când am făcut noi o medie undeva la 40 de salariați care mureau, îmi e teamă că anul acesta se depășește media. Atât timp cât legea stă blocată și guvernul nu o deblochează, această problemă va fi din ce în ce mai mare. Se moare pe capete, asta se întâmplă”, a spus Manu Tomescu.
Manu Tomescu a acuzat politicienii că se joacă cu viața minerilor și energeticienilor, tocmai pentru faptul că legea privind pensionarea mai devreme nu este aplicată. ”Nu știm când va fi aplicată. Este tot același blocaj. Niciun angajat al companiei nu s-a pensionat până acum. Mai este puțin și se face o lună de când a fost promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial, nici măcar adeverințele nu au fost eliberate. Încearcă să facă economii la sistemul de pensii cu viața minerilor. Îmi asum ce vă spun și o zic cu toată tăria. Statul român face economii cu viețile minerilor și energeticienilor”, a mai declarat sindicalistul.
Cel puțin 21 de salariați ai CE Oltenia au murit până la această dată, de la începutul anului.