Simulare BAC 2025. Calendarul oficial al examenelor

Simularea examenului de Bacalaureat 2025 va avea loc în cadrul modulului 4 de cursuri, începând cu data de 24 martie.
Prima probă este cea scrisă la Limba și literatura română, conform ordinului de ministru 6.481, publicat în Monitorul Oficial.
Datele pentru simulările probelor scrise, respectiv 24, 25, 26 și 27 martie, corespund celor stabilite în proiectul de ordin privind organizarea Bacalaureatului 2025, precum și celor aprobate de Ministerul Educației în cadrul ședinței Comisiei pentru Dialog Social.
Conform aceluiași ordin, rezultatele simulării vor fi comunicate elevilor de către profesori pe 8 aprilie 2025.
Reamintim că probele scrise din sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2025 vor începe pe 10 iunie, la patru zile după încheierea cursurilor pentru elevii din clasa a XII-a și a XIII-a, în anul școlar 2024-2025.
}nscrierea pentru sesiunea de vară are loc în două etape: prima între 16 și 20 decembrie pentru probele de competențe, iar a doua între 2 și 6 iunie 2025 pentru probele scrise.
Probele de competențe de la Bacalaureat 2025 au început pe 27 ianuarie, cu evaluarea competențelor la Limba română și se vor încheia în 7 februarie.
Calendarul simulării Bacalaureat 2025
24 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
25 martie 2025: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor
Conform structurii anului școlar, elevii claselor a XII-a încheie cursurile în data de 6 iunie 2025, anul școlar pentru ei având 34 de săptămâni de cursuri.
Vizualizări: 316
Distribuie Trimite pe WhatsApp