Sfârşit de săptămână fără fotbal în ligile inferioare
Şapte echipe de Liga a II-a din cele opt care ar fi trebuit să găzduiască la finalul săptămânii meciurile din etapa cu numărul 23 au cerut Federaţiei Române de Fotbal reprogramarea acestora. Terenurile sunt pline de zăpadă şi, chiar dacă ar fi curăţate, pământul îngheţat ar periclita siguranţa jucătorilor. FRF va anunţa miercuri dacă reprogramează etapa, dar mai multe surse au susţinut că votul va fi unul favorabil. Este posibil să se amâne şi returul Ligii a III-a.
Pandurii Târgu Jiu ar fi trebuit să joace sâmbătă la Academica Clinceni, dar echipa gazdă a cerut reprogramarea etapei. Aşa au făcut aproape toate echipele din Liga a II-a, mai ales că acestea nu joacă pe terenuri cu gazon încălzit, aşa cum ar trebui să fie în Liga I.
Comitetul Executiv al FRF va lua miercuri o decizie, dar mai multe surse au spus că se va merge pe reprogramarea etapei pentru data de 28 martie. „Echipele organizatoare, mai puţin CS Mioveni, şapte la număr, au solicitat amânarea din cauza condiţiilor climaterice improprii. Plecând de la asta, miercuri, în Comitetul Executiv, se pare că va fi amânată această etapă pentru data de 28 martie, urmând ca sezonul să se reia cu etapa următoare, a 24-a, deci nu se sare o etapă. 28 martie e dată liberă, miercurea. De asta am şi păstrat luna martie fără intermediară, deoarece, în caz de o problemă de forţă majoră, să avem o dată liberă. Se amână tot, inclusiv meciul de la Mioveni. De altfel, UTA a făcut solicitare, fiindcă au probleme privind prezenţa la Mioveni. Infrastructura rutieră nu le asigură confortul necesar să ajungă la meci”, a spus, pentru Liga2.ro, Auraş Braşoveanu, membru reprezentant al cluburilor din Liga 2 în CEX.