Târgu-Jiu: Spectacol inedit pentru cei mici
Pandemia Covid-19 a afectat mai multe domenii de activitate, iar asta au simțit pe pielea lor și actorii Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Acum, spectacolele vor reveni pe scena teatrului târgujian. Prima piesă va fi pentru cei mici. Astfel, pe data de 8 aprilie 2021, începând cu ora 15:00, prichindeii sunt așteptați la spectacolul ”Iedul cu trei capre”.
Purtătorul de cuvânt al Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Iani Gârbaciu, spune că au fost multe cereri de la părinți și bunici, spectacolul jucându-se cu casa închisă.
"Deja am programat primele spectacole, mâine va fi primul dintre acestea. Ne adresăm celor mici mâine, de la ora 15:00, cu spectacolul "Iedul cu trei capre", în regia lui Cătălin Grigoraș. Au fost foarte multe cereri de la bunici și părinți, spectacolul de mâine jucându-se cu casa închisă. Am reprogramat pentru săptămâna viitoare alte două spectacole pentru cei mici, joia viitoare de la ora 17:00 şi duminica viitoare de la 12:00, cei mici putând să vină să vadă "Iedul cu trei capre", a spus Iani Gârbaciu.
De asemenea, pe data de 11 aprilie 2021, actorii vor pune în scenă spectacolul ”Dialog”: "Duminică, 11 aprilie 2021, de la ora 19:00, avem o premieră la teatru, un spectacol ce nu a ajuns la public. Este vorba de spectacolul "Dialog", realizat de colegii Mălina Andrei și Radu Botar", a mai declarat Gârbaciu.