Sesizare penală pentru părinții care-și retrag copiii de la școală. Ce adresă a primit ISJ Gorj
Ministerul Educației a emis o solicitare către inspectoratele școlare, cerându-le să verifice situația elevilor retrași "deliberat" de la cursurile învățământului obligatoriu. Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Gorj va trebui să identifice cazurile de părinți care-și retrag copiii de la școală.
Această acțiune vine în urma trimiterii în judecată și condamnării a doi părinți din Bihor, care și-au retras copiii de la școală, exprimându-și dezacordul față de utilizarea internetului, canalele de televiziune și cursurile online pe perioada pandemiei.
Într-o adresă către Inspectoratele Școlare, emisă de Direcția Generală Învățământ Preuniversitar și Direcția Generală Juridică și Control din cadrul Ministerului Educației, reprezentanții ministerului cer inspectorilor din București și din județe să identifice cazurile de retragere a elevilor de la cursurile învățământului obligatoriu.
Ministerul solicită inspectorilor să întreprindă următoarele măsuri: informarea părinților prin intermediul unității de învățământ cu privire la obligațiile lor pentru asigurarea dreptului la educație al copiilor, informarea și colaborarea cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru consiliere în vederea reînscrierii beneficiarilor primari în sistemul național de învățământ, colaborarea cu autoritatea publică locală pentru a monitoriza respectarea dreptului la educație, informarea obligatorie a Ministerului Educației cu privire la aceste situații și sesizarea organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate.
Documentul datat 3 ianuarie 2024 este expediat de Minister către Inspectoratele Școlare, având în vedere informațiile conform cărora în România există familii care își retrag deliberat copiii de la cursurile învățământului obligatoriu, privându-i astfel de dreptul fundamental la învățătură, așa cum este prevăzut în Constituția României.