Doliu în comuna Polovragi

Comuna gorjeană Polovragi este în doliu. S-a stins din viaţă preotul Vasile Dolofan.

Părintele Vasile Dolofan a slujit la Biserica Sf. Dumitru din Polovragi. Acesta a trecut în nefiinţă pe 1 ianuarie 2024, chiar de ziua sa onomastică.

Anunţul a fost făcut de coregrafa Ansamblului Folcloric “Cheile Oltețului” Polovragi, Andreea David, pe pagina sa de Facebook: "S-a mai aprins o candelă în candelabrul veșniciei, în dimineața zilei Sfântul Vasile, prin plecarea dintre noi a părintelui Dolofan Vasile.
Personalitatea unui Dascăl cu „D” mare, asemenea părintelui Dolofan Vasile nu se poate zugrăvi în cuvinte, fie ele și sincere, omagiale sau de aducere aminte. În astfel de momente, la marea trecere, simțim durere și împuținare, deoarece cineva din lumea valorilor reale, comunitare și importante, se rupe și din noi înșine, nu numai din zona socio-umană sau comunitară. Din fericire, pentru că suntem creștini și încercăm, după puteri, să înțelegem și să acceptăm moartea nu ca un sfârșit, ci mai ales ca o mutare într-o altă dimensiune, tot a vieții, de la cea trecătoare la cea veșnică, ne reculegem și cerem, în neputința noastră, putere de la Mântuitorul Care ne învață și ne dăruiește asigurarea, prin credința în Înviere, că „cel ce crede în Mine, viu va fi de va și muri” (Ioan 11, 26).
Orice pierdere înseamnã o sãrãcire. Plecarea cuiva din lumea aceasta, pe drumul veșniciei, inevitabil ne așează într-o stare de reflecție asupra modului cum ar trebui sã ne trãim viața, cum ar trebui sã fim față de sufletul nostru.
Mi-a fost tare dragã delicatețea și discreția Părintelui Vasile. În spatele gingășiei și discreției sale, am simțit un om bun, lucru confirmat de toată lumea și de noi, copii fiind, când venea la ora de Religie și ne lua pe toți în brațe, cu atâta dragoste și dăruire. Pentru noi, ora de religie era cea mai așteptată oră. Ne acapara cu totul. Parabolele biblice prindeau viață când le prezenta părintele și timpul trecea atât de repede, încât erau zile când stăteam și după ce suna clopoțelul de ieșire.
Pentru noi, era ca Moș Crăciun, atât de așteptat și iubit, un model de profesor, pe care unii l-am urmat și ne-am dorit să fim asemenea lui.
A trudit în slujirea Bisericii și a educației, ani întregi, pot spune "cât o viață de om". Sunt ani de jertfã, de dragoste, de împliniri, pe care i-a pus pe altarul Bisericii. (...)".

Internauţii nu au întârziat să îşi exprime recunoştinţa faţă de preot: "Odihnă veșnică și sincere condoleanțe familiei, un om deosebit, fie ca din ceruri să se roage și pentru noi!", "Suntem plecati de atatia ani de acasa...suntem traiti prin multe insa tot ce imi doresc eu este sa apara in biserica o pictura cu el!Ne-a crescut,ne-a calauzit si ne-a indrumat!Merita macar atat", au fost câteva dintre mesajele lăsate.

Vizualizări: 3,234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: