Şendroiu continuă pregătirea individuală zilnic
Jucătorul echipei Pandurii, Andrei Şendroiu, nu este speriat de pandemia de coronavirus care a paralizat fotbalul. Profitând de faptul că poate locui şi la ţară, acesta continuă să se pregătească zilnic în aer liber.
Andrei Şendroiu este unul dintre fotbaliştii crescuţi de Pandurii Târgu Jiu care joacă de mai mulţi ani pentru formaţia gorjeană. Din păcate, desele accidentări din ultimele două sezoane l-au ţinut pe Andrei Șendroiu departe de teren. În acest sezon el a jucat doar 557 minute, pe parcursul a zece jocuri.
În această perioadă Şendroiu a continuat să se pregătească pentru că locuieşte la casă şi se poate antrena afară. „Eu sunt acum la țară, la aer curat, unde e mult mai bine să stai în această perioadă. Mă pregătesc aici, la 10 km de oraș, am materialele necesare pentru antrenamente, dimineața fac alergare și seara forță, zilnic, în afară de duminică”, a spus jucătorul citat de liga2.ro, recunoscând că îi lipsesc antrenamentele cu colegii: „Dar una e să te antrenezi singur și altceva este meciul, unde ritmul de joc nu coincide cu antrenamentele individuale. Dacă, totuși, se va relua campionatul, ne propunem să lăsăm o impresie cât mai bună. Sincer să fiu, la cum e situația din clasament, altceva nu cred că ne mai putem propune, sincer vorbind”.
Antrenamentele jucătorilor de la Pandurii ar putea fi reluate după data de 15 mai când se va ridica starea de urgenţă dar totul depinde de deciziile luate de guvern în ceea ce priveşte competiţiile sportive. Există deja o serie de state care au îngheţat campionatele şi nu vor mai relua actualul sezon ci se vor pregăti direct pentru următorul.