Senator liberal, întâlnire cu Ponta la Târgu Jiu
Senatorul PNL Dian Popescu a fost surprins luni de un post de televiziune în timp ce mergea la întâlnire cu Victor Ponta, în Casa Gănescu din Târgu Jiu. Surse politice spun că Dian Popescu şi-a negociat deja trecerea la PSD, în zilele următoare aşteptându-se excluderea acestuia din partid. Călinoiu nu a confirmat negocierile, însă a declarat public că Dian Popescu va fi primit în PSD, fără nici un fel de probleme.
Ion Călinoiu a fost întrebat ieri, într-o conferinţă de presă, dacă Dian Popescu a participat la întâlnirea cu Victor Ponta. Iniţial, la întrebările jurnaliştilor, Călinoiu a răspuns tot printr-o întrebare: „L-aţi văzut dumneavoastră?”. După ce i s-a spus că există imagini filmate în acest sens, Călinoiu a confirmat participarea lui Dian la discuţiile PSD. „Da, domnul Dian Popescu a fost la întâlnirea cu Victor Ponta. Bineînţeles că a fost! Am participat şi eu la discuţia acestora, nu e nimic de ascuns, Dian Popescu are problemele sale la nivelul Partidului Naţional Liberal, omul a spus că va fi alături de ceea ce înseamnă interesele Gorjului şi va susţine Guvernul în Parlamentul României, atâta timp cât acţionează în direcţia bună. Cu privire la apartenenţa sa politică, el nu face nici un pas înainte de a vedea dacă la nivelul Partidului Naţional Liberal se ia vreo măsură cu el”, a declarat Ion Călinoiu.
Surse politice susţin că, în zilele următoare, Dian Popescu va fi exclus din PNL. Călinoiu îi deschide uşile PSD, în ciuda discuţiilor controversate pe care le-au avut în ultimii ani. „El are liberă opţiune, însă nu şi-a manifestat opţiunea între PSD sau UNPR, dar lăsând deoparte tot ce s-a întâmplat de-a lungul colaborării noastre, Dian Popescu, dacă doreşte să vină în PSD, va fi primit în PSD. Noi nu-i forţăm excluderea din PNL”, a precizat Călinoiu.
Popescu: M-a invitat domnul Călinoiu
Dian Popescu dezminte zvonurile potrivit cărora ar fi ca şi plecat la PSD. „Am fost şi la Prefectură, şi la Casa Gănescu, am stat de vorbă cu o serie de parlamentari vizavi de problemele legate de Complexul Energetic Oltenia. Nu e pentru prima dată când particip la o întâlnire cu parlamentarii, Victor Ponta este parlamentar de Gorj. Domnul Călinoiu m-a invitat la această întâlnire, unde s-a discutat şi despre o dezbatere pe care Victor Ponta vrea s-o organizeze în octombrie. Nu au avut loc discuţii politice. În momentul de faţă, sunt membru PNL şi aştept să plece Tudor Barbu de la conducerea organizaţiei judeţene pentru ca, împreună cu colegii mei, să numim un lider de la Gorj”, a declarat Dian Popescu.
Liderii PNL Gorj nu comentează participarea lui Dian Popescu la întâlnirea cu Victor Ponta. „Pentru mine, Dian Popescu nu există”, spune Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj.