Şefii CE Oltenia continuă abuzurile în cazul Grecu

Sorin Grecu, şef de sector la cariera Jilţ Sud, îi acuză din nou de abuz pe şefii din CE Oltenia, după ce l-au înştiinţat că de la începutul acestei săptămâni se află în preaviz. Grecu spune că nu există niciun temei legal pentru concedierea sa şi că va ataca în instanţă orice document emis în cazul său de administraţia complexului. Pentru că nu a primit deocamdată decizia administraţiei, acesta spune că o va solicita în scris.

Problemele pentru Sorin Grecu au început după ce a refuzat să semneze un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care ar fi acceptat postul de inginer la biroul mecanic pe care i l-a oferit conducerea carierei, după ce a desfiinţat sectorul pe care îl conducea în calitate de şef sector pentru a înfiinţa unul mai mare din comasarea a două sectoare. Grecu a refuzat să semneze documentul în lipsa unei decizii pe care să o poată mai apoi ataca în instanţă. Din data de 29 mai se află în şomaj tehnic, iar marţi, 2 iunie, a fost vizitat acasă, la Tălpăşeşti, de şeful carierei Jilţ Sud, Dumitru Dragu, care a încercat să-l determine să semneze actul adiţional.

Ulterior a fost înştiinţat de colegi că figurează nemotivat în condică, iar joi dimineaţă s-a prezentat la unitate. Grecu spune că aşa a aflat că este în preaviz începând de marţi. „Momentan sunt trecut în preaviz, aşa sunt trecut în condică. Avusei o întâlnire cu domnul Dragu şi cu o comisie, nu vru să îmi dea decizia. A făcut un proces verbal că, cică, aş fi refuzat să semnez decizia. Eu n-am refuzat, am şi înregistrare de atunci prin care i-am spus că semnez decizia. Vineri voi face o solicitare scrisă să-mi dea decizia. Aflai numărul de înregistrare al deciziei. Decizia mi-o arătă, dar nu vru să mi-o dea. E dată cu data de 29 mai cu aplicare din data de 2 iunie. În data de 2 iunie, la ora 10 şi 17 minute era la mine acasă directorul Dragu, dar m-a pus în preaviz în condică, peste nemotivat pentru ziua respectivă. Pentru că mă pusese nemotivat, de aia mă şi dusei la muncă, mi-au spus colegii că sunt trecut nemotivat în condică”, a declarat Sorin Grecu.

Conducerea carierei Jilţ Sud nu a putut fi contactată pentru a comenta referitor la acest subiect.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: