Sediul Centrului de Copii și Juniori Pandurii trece în patrimoniul Primăriei Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu va prelua Centrul de Copii și Juniori construit de Pandurii Târgu Jiu, centru amenajat pe terenul municipalității.

Consiliul Local Târgu Jiu va supune aprobării în următoarea ședință încetarea Contractului de comodat cu Asociația „C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu“, ca urmare a dizolvării clubului, pentru sediul Centrului de Copii și Juniori, construit pe o suprafață de teren de 500 metri pătrați pusă la dispoziție de municipalitate.  „Se declară de uz și interes public local al municipiului Târgu Jiu construcțiile realizate de Clubul sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu. (...) Se aprobă darea în administrare a construcțiilor realizate pe terenul identificat (...) către Direcția de Evidența Patrimoniului și Fond Locativ“, se arată în proiectul Hotărârii de Consiliu Local Târgu Jiu.

În contractul de comodat încheiat între cele două entități se menționează că „în cazul desființării Clubului sportiv «Pandurii Lignitul Târgu Jiu» construcțiile realizate vor trece cu titlu gratuit în proprietatea municipiului Târgu Jiu“.

Clubul primăriei, CSM Târgu Jiu, are mare nevoie de vestiarele centrului având deja numeroase grupe de copii, primarul Marcel Romanescu vorbind deseori despre înființarea unei Academii de Juniori la Târgu Jiu. În clădirea centrului pot fi amenajate pe viitor mult mai multe vestiare dar și săli de forță pentru copii.

Cel mai probabil, clădirea se va afla în administrarea CSM Târgu Jiu care vrea să înființeze o echipă de fotbal de seniori.

Vizualizări: 633

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: