Școala nouă din Arcani, construită după cutremur, nu primește elevi anul acesta
A început numărătoarea inversă până la începerea noului an școlar și în mai toate unitățile de învățământ din județul Gorj este agitație mare. Școala din Arcani, construită după cea veche a fost dărâmată de cutremur, nu va fi folosită prea curând de elevi.
Dacă unele sunt pregătite pentru prima zi de școală în altele se fac ultimele retușuri, însă la unele unități de învățământ se vor transforma in șantiere o dată cu venirea toamnei.
Și în comuna Arcani se lucrează la construirea școlii afectată de cutremurul din februarie 2023.
"Avem în lucru noua școală. Știți că cea veche a fost afectată de cutremurul din 2023, a fost demolată și lucrările au început abia în luna mai, anul aceasta. Au durat destul de mult procedurile, licitația. Acum noua școală este realizată în proporție de 20% dar noi sperăm că până anul viitor să fie gata", a declarat primarul din Arcani, Artistică Daniel Coiculescu. Lucrările depășesc 7 milioane de lei.
După ce unitatea de învăţământ a fost grav afectată de cutremul din februarie, elevii şi preşcolarii au fost mutaţi în celelalte două şcoli care mai funcţionează în comună.
O altă școală, din Borăscu, va intra în realitate totală din această toamnă.
"O să începem reabilitarea școlii primare din Borascu prin PNRR. Elevii de aici vor fi mutați la Școala Gimnazială din comună, unde am amenajat câteva săli de clasă în vechile laboratoare. Investiția de la școala primară se ridică la 1.400.000 de lei, iar lucrările ar trebui să fie gata până în 2028", a declarat primarul din comuna Borăscu, Constantin Țucu.
Se fac ultimele retușuri și pregătiri și în unitățile școlare din comuna Bolboși.
"Școlile sunt în mare pregătite pentru începutul de an școlar. Se mai schimbă niște becuri, facem ultimele retușuri pe la niște pereți, facem curat și cam atât", a spus primarul Viorel Rotaru.
Sunt și edili care au terminat lucrările de igienizare. "Noi avem toate școlile pregătite. Am schimbat mobilierul în toate, am vopsit pereții, am făcut curat, avem dotări de cinci stele în toate. Așteptăm acum prima zi de școală. Am și director bun la școli are a venit zilnic la primărie, să facem treabă. Se cunoaște acolo unde este colaborare, lucrurile merg bine", a spus Victor Georgia edilul din Bengești-Ciocadia.