Bilete de tratament pentru pensionari

Casa de Pensii Gorj anunță că pentru seria nr.14/2024, i-au fost repartizate 157 bilete pentru următoarele stațiuni: – 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Călimănești, Căciulata, Covasna, Costinesti, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Moneasa, Neptun, Olănești, Pucioasa, Saturn, Slănic Moldova, Vatra Dornei.


Din cele 157 de bilete pentru tratament balnear primite de către CJP Gorj, 147 de bilete au fost alocate automat, prin aplicația SPA, solicitanților în funcție de punctajul obținut, în limita locurilor repartizate pe stațiuni și unități de cazare.


Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament balnear este de 16 zile, iar titularul are obligația să se prezinte în stațiune la data înscrisă pe bilet.


În cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiași beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuții sau gratuit.


Biletele de tratament balnear, atât cele repartizate cât și cele rămase disponibile, se vor distribui în zilele de 27, 28, 29, 30 august si 02, 03 septembrie 2024, în funcție de data comunicată fiecărui beneficiar.


În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului de tratament balnear, în perioada programată, și nu a anunțat, în prealabil, compartimentul gestiune bilete tratament, despre acest fapt, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant.

Situația biletelor de tratament disponibile pentru seria nr.14/2024, cu dată de intrare în perioada 14 – 17 septembrie 2024, se prezintă astfel:

1. AMARA 1
2. BUZIAS 4
3. COSTINESTI 2
4. PUCIOASA 2
5. SLANIC MOLDOVA 1


Aceste bilete se pot elibera persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere.
Toate biletele nevalorificate până în data de 03 septembrie 2024, ora 14:00, vor fi redistribuite începând cu data de 04 septembrie 2024, ora 8:00, până inclusiv în momentul începerii sejurului.


Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal titularului, sau în cazuri excepționale, unei alte persoane, desemnate de către titular pe bază de procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.

Vizualizări: 9,180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: