Gorj: Își duceau morții la cimitir cu carele trase de boi. Acum au asfalt
Deși pare greu de crezut, până în această vară morții erau duși la cimitir cu carele trase de boi. Nu este vorba de vreo tradiție, ci din cauza drumurilor greu accesibile pentru autoturisme.
Se întâmpla asta in comuna Borăscu, iar autoritățile de aici au reușit, în această vară, să asflateze toate drumurile către cimitirele din localitate.
"Am rezolvat, în cele din urmă, și această problemă. Efectiv nu mai puteam să folosim aceste drumuri, deși eu le-am întreținut anual, am băgat piatră, dar degeaba. Din cauză că cimitirele sunt pe deal că la țară, puteam să ducem morții la groapă doar cu carele trase de boi sau cu tractoare. Erau greu practicabile, dar acum cu bani de la bugetul local le-am asfalt, am dalat șanțurile. Avem patru cimitire în comună.", a declarat Constantin Țucu, primarul din comuna Borăscu .
Drumurile spre cimitire au fost reabilitate cu bani de la bugetul local. Investiția s-a ridicat la 40.000 de lei.