Scene de groază la antrenament. O fetiță de 13 ani a murit
O sportivă de doar 13 ani şi-a pierdut cunoștința pe terenul de volei la un antrenament al unei echipe de junioare de la Clubul Sportiv Şcolar Piatra-Neamţ. Fetița a decedat, vineri, după ce s-a încercat resuscitarea pe teren și apoi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe.
Deși fetiţa a fost resuscitată pe teren de profesorul cu care se efectua antrenamentul și apoi de cadrele medicale sosite la faţa locului și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ, ea a decedat. Părinții au precizat că fata nu avea probleme de sănătate și nu i s-a interzis niciodată să facă sport. "Antrenamentul la care participa eleva era de intensitate redusă, după cum ne informează profesorul antrenor, şi avea loc în condiţiile pregătirii necesare participării la Campionatul Naţional de Cadete, din 14 ianuarie 2023. Conform informaţiilor primite din partea C.S.S. Piatra-Neamţ putem preciza că eleva avea efectuată vizita medicală periodică la cabinetul de medicină sportivă cu care unitatea are contract şi avea viza medicală valabilă. De asemenea, din cele relatate de părinţii sportivei, aceasta a fost supusă unor investigaţii medicale chiar la începutul anului 2023 şi nu s-a evidenţiat nicio problemă medicală incompatibilă cu practicarea sportului de performanţă", a declarat inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.