Scandal pe banii pentru cadourile copiilor
Şedinţă cu scântei la Albeni. Consilierii locali n-au fost de acord să fie alocată o sumă de bani pentru cadouri ce urmau să ajungă la copiii din comună. Primarul a programat o nouă şedinţă de Consiliu Local, unde şi-au anunţat prezenţa mai mulţi localnici din comună.
La începutul acestui an, aleşii din Albeni au alocat 25 de mii de lei pentru iluminatul festiv din comună şi pentru focul de artificii din noaptea de Revelion. Primarul Ionuț Stan a venit acum cu propunerea să fie direcţionaţi bani şi pentru cadouri. „Am propus să alocăm bani din suma de 25 de mii de lei pentru pomul de iarnă și pentru artificii. Și, din suma aceasta, să alocăm o sumă pentru cadouri. Am propus 15 mii și să rămână 10 mii pentru artificii, dar nu au fost de acord. Am convocat o nouă ședință. Avem pe ordinea de zi aceleaşi proiecte pe care le-am avut duminică”, a transmis Stan.
Proiectele vor fi rediscutate în ședința de joi, ședință la care vor participa și câțiva părinți din comună. „Am discutat și cu câțiva cetățeni să vină, să participe la această ședință, să vadă și dumnealor cum se petrec lucrurile. Poate o fi de acord și Consiliul Local să se aprobe această sumă, ca să putem să oferim un cadou copiilor de la Școala Albeni. La serbarea de Crăciun vrem să le înmânăm câte o plăsuță cu daruri. Sper să reușesc”, a mai explicat primarul Ionuț Stan. (A.A.)