Patru sancțiuni în cazul bătrânei pline de răni

Comisia de disciplină a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a finalizat raportul privind cercetarea administrativă la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni.

Ancheta a avut ca scop clarificarea modului în care, în noiembrie, o bătrână de 77 de ani, imobilizată la pat, s-a ales cu multiple răni pe corp. Comisia de disciplină a propus sancționarea disciplinară a 4 salariați ai complexului, respectiv două asistente medicale și două infirmiere, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 2 luni. Organele de cercetare au concluzionat că personalul nu și-a făcut treaba.

Bătrâna nu a fost supravegheată corespunzător și a căzut din pat. Ipoteza lansată la acea vreme a fost că femeia a fost mușcată de șobolani, însă șefii DGASPC Gorj spun că nu avea cum să se întâmple așa ceva. ”Nu s-au respectat atribuțiile prevăzute în fișa postului, respectiv asigurarea supravegherii, îngrijirii și securității beneficiarei din acel centru. De asemenea, nu s-a confirmat prezența rozătoarelor în unitate. Dezmințim categoric această informație”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul DGASPC Gorj.

Vizualizări: 436

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: