Scandal între frați. A spart un geam

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de un tânăr de 24 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că are un conflict cu fratele său, care este sub influența băuturilor alcoolice și provoacă scandal.


La fața locului s-au deplasat polițiștii, care, din primele cercetări au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Turburea, în timp ce se afla în locuință, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict verbal cu fratele său, căruia i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare și a lovit cu pumnul geamul tip termopan de la ușa locuinței, spărgându-l. 


Tânărul de 24 de ani a precizat că nu a fost agresat de fratele său, iar cu ocazia întocmirii formularului de evaluare a riscului, nu a rezultat un risc iminent și nefiind emis ordin de protecție provizoriu. 


În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Vizualizări: 1,734

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: