Salariile polițiștilor au fost majorate
Salariile a peste 68.000 de poliţişti vor fi majorate în urma Ordonanţei de urgenţă iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi aprobată joi de Guvern.
Potrivit MAI, actul normativ adoptat joi stabileşte plata unor sume care nu se regăseau în salariile poliţiştilor.
Această Ordonanţa de urgenţă are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru poliţiştii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Mai mult, se modifică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi.
Nu în ultimul rând, MAI precizează că prin actul normativ adoptat se asigură susţinerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eşalonată plata drepturilor recalculate şi datorate pentru ultimii trei ani.
”Concret, în medie, un poliţist în activitate poate beneficia de o creştere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia. De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de poliţişti pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenţi de poliţie pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior şi aproximativ 6.000 de poliţişti pentru cuantumul sporului de pericol deosebit”, a transmis MAI.
Ministerul precizează că Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru poliţiştii în activitate – pentru trecut şi pentru viitor, cât şi pentru poliţiştii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea şi plata sumelor salariale identificate ca datorate, ţinând cont şi de limita termenului de prescripţie de 3 ani, acolo unde se impune acest lucru.
Guvernul a adoptat, în cadrul şedinţei de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi recalculate drepturile salariale pentru poliţiştii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată. Ministrul de Interne, Marcel Vela a afirmat că, dacă predecesorii săi ”ar fi aplicat legea aşa cum trebuia, astăzi nu era nevoie să adoptăm acest act normativ”