Salariaţi ai Ambulanţei, acuzaţi de furt şi distrugere

Sindicatul Ambulanța Gorj a introdus în această săptămână două acțiuni în instanță în numele a doi salariați ai Serviciului Județean de Ambulanță. Cei doi salariați sunt acuzați de furt de carburant și distrugere de materiale sanitare, motiv pentru care au fost sancționați de conducerea instituției cu avertisment scris. Sindicatul susține însă că instituția este condusă în mod abuziv și acuză conducerea că sancționează salariații fără a avea documente justificative.

Dumitru Preda și Ion Niculete au fost sancționați de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj în luna februarie a acestui an pentru furt de motorină în cazul primului ambulanțier și pentru neglijență în cazul celui de-al doilea. Cei doi salariați, ambii membri ai Sindicatului Ambulanța, au contestat la instanță pe motiv că referatele au fost întocmite prea târziu și vina nu le aparține. ”Noi am contestat dispozițiile de sancțiune pentru doi ambulanțieri pentru că cei doi colegi au fost nedreptățiți. Cei doi băieți au fost sancționați în afara cadrului legal pentru că nu s-a respectat perioada de 30 de zile de la data întocmirii referatului până la emiterea dispoziției de sancționare. Una din dispoziții este dată după două luni de la data întocmirii referatului”, a spus Cristi Aldescu, liderul Sindicatului Ambulanța.
În fapt, Ion Niculete a fost sancționat pentru că ar fi distrus câteva materiale sanitare respectiv gulere cervicale și branule în încercarea de a sustrage combustibil. ”E vorba de o cantitate de combustibil care de fapt nu există lipsă în gestiunea celor doi ambulanțieri. Conducerea a considerat că dacă sunt pete de motorină în salonul ambulanței sau sunt gulerele cervicale care miroase a motorină, a considerat că băieții au sustras motorină și că trebuie sancționați. Aceste materiale consumabile puteau să aibă amprente de motorină și în urma unui accident de circulație în care această ambulanță a fost anterior solicitată”, a spus Cristi Aldescu, liderul Sindicatului Ambulanța Gorj.

Economii majore de când nu se mai poate fura
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj spune că a depistat furturile cu ajutorul GPS-urilor montate pe mașinile instituției. Marinică Niculescu spune că, de când s-au montat aceste GPS-uri, sunt economii la combustibil de zeci de tone. ”Li s-a aplicat o simplă sancțiune fără cercetare disciplinară, un simplu avertisment pentru a-i descuraja ca pe parcurs să-și facă treaba cum nu trebuie și să se încadreze în consumurile aprobate. În cazul domnului Niculete sancțiunea s-a aplicat pentru neglijență crasă, în sensul că mai multe materiale sanitare au fost găsite îmbibate în motorină. Pentru faptul că am găsit bunurile deteriorate și respectivul ambulanțier nu a avut de obiectat nimic în acest sens, l-am sancționat. Nu l-am găsit sustrăgând efectiv, dar am găsit obiectele care i s-au și imputat și s-a luat un minim de măsuri pentru a avea astfel de comportamente pe viitor”, a spus Marinică Niculescu, șeful Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Cât privește aceste GPS-uri, sindicaliștii spun că nu sunt omologate și că de foarte multe ori dau erori. Conducerea SJA Gorj spune însă că GPS-urile dau un minim de indicații și asta îi deranjează pe ambulanțieri. ”Domnii ambulanțieri vor să eludeze legea, să sustragă când vor și cum vor carburant. GPS-ul dă cu certitudine și cu precizie, însă nu sunt autorizate de lege ca determinant, mie îmi dau doar indicații. Dovadă că de când am montat GPS-urile toate mașinile vin cu economie de carburant. Numai la o mașină am o economie de 200 e litri”, spune șeful SJA Gorj.

Vizualizări: 1,839

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: