Sală modernă de spectacole, închiriată pentru nunţi şi pomeni

Comuna Leleşti se poate mândri cu o sală de festivităţi modernă. În satul Frăteşti a fost edificat un cămin cultural ce dispune de o sală de spectacole de mare capacitate. Imobilul este funcţional încă de la finele anului trecut, iar primăria îl închiriază pentru cei care doresc să desfăşoare aici diverse evenimente. Inclusiv pentru pomeni, nunţi sau botezuri.

Căminul cultural are o capacitate de 180 de locuri pe scaune, iar sala ocupă o suprafaţă de 452 mp. Investiţia s-a ridicat la aproape 1,5 milioane de lei, bani alocaţi de Compania Naţională de Investiţii (CNI). Cofinanţarea primăriei a fost de 150 mii lei, bani din care s-a realizat inclusiv împrejmuirea imobilului.

Lucrările principale au constat în reabilitarea şi modernizarea vechiului cămin cultural. „A fost un proiect preluat de la fostul primar pe care am reuşit să-l repun în mişcare. În anul 2017 au început lucrările la acest cămin. Este o investiţie făcută prin CNI şi cred că este una dintre cele mai moderne din zonă, dacă nu o fi chiar mai mult. S-au derulat nişte lucrări extraordinar de frumoase, am reuşit de Crăciun să inaugurăm acest cămin. Este o clădire frumoasă, nu că vrem să ne lăudăm. Avem ceva care poate fi luat şi de exemplu pentru cei care vor să construiască”, a declarat Laurenţiu Turcilă, primarul comunei Leleşti.  

Odată cu punerea în funcţiune a acestui cămin cultural, autorităţile au readus în actualitate horele de sărbători, aşa cum se obişnuia odinioară.

În acelaşi timp, sala este pusă la dispoziţia celor care vor să organizeze evenimente, contra-cost. „Căminul poate să suporte orice fel de evenimente. De la manifestări culturale, teatru, aşa cum am discutat cu cei de la Teatrul «Elvira Godeanu», să putem să dăm câteva spectacole. Am avut organizate chefuri, tăieri de moţ pentru cetăţenii din comună. Se pretează şi pentru nunţi, botezuri. Dacă solicită, suntem dispuşi să-l punem la dispoziţie. Am stabilit o taxă de 100 de lei la evenimente nefericite şi de 500 de lei la evenimente pregătite din timp. Taxa acoperă cheltuielile cu activităţile respective. Îl închiriem şi celor din afara localităţii, suntem deschişi la altfel de evenimente”, a mai spus primarul din Leleşti.

Galerie foto


Vizualizări: 2,709

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: